X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

CNA solicită Consiliului raional Orhei să explice decizia privind prezența fizică a elevilor la ore (VIDEO)

25 ian. 2022,, 23:15   Societate
2562 1

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu a anunțat că în dimineața zilei de 25 ianuarie a primit o scrisoare de la Centrul Național Anticorupție (CNA) în care se solicită explicarea deciziei Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a raionului Orhei de a continua procesul educațional cu prezență fizică, asta deși autoritățile de la Chișinău au insistat pe revenirea elevilor în online, transmite Noi.md cu referire la agora.md.

Amintim că, școlile din raionul Orhei, singurele din țară, au organizat astăzi lecții cu prezența fizică.

Luni, 24 ianuarie, Inspectoratul General al Poliției a inițiat o procedură de investigație în privința acțiunilor Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a raionului Orhei. În urma vizitelor de monitorizare realizate de angajații IGP, s-a constatat că din 47 de instituții de învățămînt din raionul Orhei-contrar prevederilor CNESP, 45 de instituții activează cu prezența fizică și doar 2 dintre acestea în regim online.

În pofida ultimei hotărîri a Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică (CNESP), prin care instituțiile de învățămînt trec pentru două săptămîni la regim online și se interzic orice festivități, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a raionului Orhei a decis că școlile vor activa cu prezența fizică a elevilor și cadrelor didactice, iar organizarea nunților și cumetriilor nu este interzisă.

La data de 20 ianuarie ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că R. Moldova intră în Cod Roșu, iar una dintre restricțiile esențiale luate de autorități este trecerea studiilor în regim online pentru toate școlile din țară pentru o perioadă de două săptămîni.


De asemenea, decizia CNESP prevedea că se sistează organizarea de evenimente private: nunţi, botezuri, mese de pomenire, mese festive, activitatea zonelor de agrement şi parcurilor de distracţie, activităţile din incinta cluburilor de noapte şi ringurilor de dans

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?