X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Numirea lui Iurie Podarilov la șefia IGP, criticată de experți

28 sep. 2021,, 11:15   Societate
2533 1

Numirea lui Iurie Podarilov la șefia Inspectorului General al Poliției este o bilă neagră pentru ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco. Și asta pentru că Podarilov are în spate un dosar pentru luare de mită, în care a fost condamnat la patru ani de închisoare, cu executare.

Chiar dacă el a fost achitat pe procedură, se pune întrebarea cu privire la integritatea acestei persoane.

De această părere sînt președintele organizației WatchDog, Valeriu Pașa, dar și președintele interimar al Platformei Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău, informează Noi.md cu referire la Realitatea.

Plîngău a menționat că ministra s-ar afla în conflicte de interese, deoarece l-a numit pe cel, care i-a fost adjunct în perioada cînd Revenco deținea funcția de șefă a Centrului pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane.

O altă problemă, observată de către președintele organizației WatchDog, Valeriu Pașa, ține de comunicarea ineficientă a Ministerului de Interne. „sîntem anunțați despre demiterea unor persoane, apoi aflăm că de fapt ei nu sînt demiși, ci sînt în concediu. Acest lucru mi-a lăsat un gust amar”, a menționat Valeriu Pașa, în cadrul emisiunii „În ProFunzime” de la ProTV.


Amintim, că în anul 2017 Iurie Podarilov a fost reținut, fiind acuzat de pretinderea unei mite în sumă de 30 000 de euro. El deținea funcția de director adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, și împreună cu un subaltern al său au fost reținuți după primirea unei pretinse prime tranșe în sumă de 10 000 de euro.

Podarilov a fost încarcerat timp de 13 luni în Penitenciarul Nr.13, fiind condamnat la patru ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semi-închis. Ulterior, Curtea de Apel Chișinău a constatat că fapta de luare de mită, care i-a fost incriminată lui Podarilov, nu a fost comisă, iar fostul șef-adjunct a fost achitat. Podarilov a menționat că dosarul i-ar fi fost fabricat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?