X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

A încercat de aproape 1000 de ori să ia permisul de conducere

28 mar. 2023,, 03:00   Societate
3164 0

O femeie a încercat de 960 de ori să obțină permisul de conducere, iar perseverența ei a fost răsplătită de un producător auto cui o mașină.

Cha Sa-soon, 69 de ani, din Coreea de Sud, a încercat prima dată să obțină permisul în aprilie 2005, iar apoi cinci zile pe săptămînă, timp de trei ani - cu un total de 780 de încercări, a perseverat.

După acești ani, ea a dat testul numai de două ori pe săptămînă, iar în cele din urmă l-a trecut, arată publicația Mirror.

Examenul practic l-a dat de încă zece ori - ceea ce înseamnă că a trecut prin 960 de examene, în total, înainte de a obține în sfîrșit permisul.

Toată aventura a costat-o aproape 12.500 de euro, iar instructorul ei de conducere a declarat că s-a simțit ușurat cînd Cha Sa-soon a reușit, în final: ”Cînd a obținut în sfîrșit permisul, am ieșit cu toții să o aplaudăm și am îmbrățișat-o, oferindu-i flori. Am simțit ca și cum o povară uriașă a căzut de pe spatele nostru. Nu avusesem curajul să-i spunem să renunțe, pentru că ea continua să încerce”.


Femeia a devenit o celebritate națională și a apărut și într-o reclamă a unui producător auto care i-a făcut cadou chiar și un vehicul nou în valoare de aproape 13.000 de euro.

6
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?