Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

ANRE recunoaște indirect că există un deficit de motorină pe piață

26 iul. 2021,, 07:52   Societate
2794 0

În încercarea de calma spiritele pe piața produselor petroliere Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a difuzat la finele săptămînii trecute cîteva cifre referitor la volumul de carburanți importați în țară în primele 22 de zile ale lunii iulie.

Totodată ANRE susținea că operatorii de pe piață au importat cantități semnificative de motorină, dar refuză să vîndă acest produs la stațiile de alimentare, transmite Noi.md cu referire la mold-street.com.

Cifrele ANRE însă demonstrează că de fapt importurile de motorină sînt în scădere semnificativă.

Astfel ANRE precizează că datele preliminare arată că în perioada 1 - 22 iulie 2021 pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv Portul Internațional Liber Giurgiulești, au fost introduse 11.600 tone de benzină și 32.000 tone de motorină.

În medie cîte aproximativ 527,3 tone de benzină și 1.454,54 de tone de motorină pe zi.


Dacă comparăm cu media zilnică din 2020, apoi la benzină într-adevăr se atestă o creștere, în medie cu 20,8% a volumelor importate.

În același timp la motorină se constată o scădere cu peste 12% a volumelor importate.

Dar de regulă în trimestrul III al anului importurile de motorină sînt în medie cu 10% mai mari decît în primele două trimestre ale anului. Asta ca urmare a cererii mai mari, datorită lucrărilor agricole, fiind vorba de strîngerea recoltei de grîne, dar și de alte activități.

În consecință la motorină scăderea importului în primele 22 de zile ale lunii iulie este chiar mai semnificativă - cu circa 15%, sau în medie cu 255 de tone pe zi, sau 7.650 de tone pe lună.

Că pe piață este criză de motorină se poate de observat cu ochiul liber. Or, pînă și benzinăriile Rompetrol Moldova nu au motorină în vînzare, iar această companie este cel mai mare jucător de pe piața produselor petroliere din țară

De exemplu, în 2020, 34,2% din importurile de motorină și 28,4% din cele de benzină au fost efectuate de Rompetrol.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?