X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Începe vaccinarea studenților Univerității de Medicină din capitală

19 mar. 2021,, 12:39   Societate
5607 0

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova inițiază vaccinarea studenților (autohtoni și străini) și a medicilor-rezidenți împotriva noului tip de coronavirus. Astfel, un număr de 1000 de mediciniști vor fi imunizați cu vaccinul BBIBP-CorV, produs de către Sinopharm Beijing Institute of Biological Products.

Procesul de imunizare va fi lansat luni, 22 martie curent, cu începere de la ora 11:00, în incinta Centrului de Medicină Tradițională Chineză (str. Nicolae Testemițanu, 26/1), unde Universitatea a amenajat cel de-al doilea centru de vaccinare pentru studenți, medici-rezidenți și personalul universitar.

Conducerea universității anunță că vaccinarea este benevolă și se va efectua în baza buletinului de identitate și a contului personal din Sistemul Informațional de Management Universitar. În prealabil, beneficiarii se înregistrează electronic, completînd un formular tipizat creat în acest scop.

Vaccinul BBIBP-CorV este aprobat în peste 20 de țări ale lumii, printre care China, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Argentina, Serbia, Ungaria ș.a. De asemenea, acesta este în proces de aprobare de către Organizația Mondială a Sănătății, după ce a trecut toate cele trei etape de evaluare. Vaccinul Sinopharm a fost testat, în faza III, pe mai mult de 60 de mii de voluntari din 10 țări de pe continente diferite.

Conform rezultatelor ultimei faze de testare, efectuată pe un lot de 31 de mii de voluntari din Emiratele Arabe Unite, vaccinul Sinopharm are o eficiență de 100% împotriva formelor medii și severe de COVID-19. Pînă la finele lunii februarie 2021, la nivel mondial au fost administrate peste 43 de milioane de doze de vaccin, inclusiv 34 de milioane în China și alte 9 milioane de doze în țările unde este aprobat.


Vaccinul BBIBP-CorV se administrează în două prize, la interval de 3 săptămîni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?