Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Salvatorii au început o campanie de prevenire a intoxicațiilor în perioada fermentării ”tulburelului”

12 oct. 2021,, 13:39   Societate
1835 0

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a demarat Campania de prevenire a intoxicațiilor cu dioxid de carbon în urma procesului de fermentare a vinului.

Activitatea a început în localitatea Gornoe, raionul Strășeni și urmează a fi desfășurată pe tot teritoriul țării. În acest sens angajații IGSU au mers prin mai multe gospodării particulare pentru a informa cetățenii despre riscurile nerespectării bazelor securității vieții atunci cînd gospodarii prepară vin de casă, transmite Noi.md.

Salvatorii avertizează că dioxidul de carbon emanat în urma procesului de fermentare este o substanță toxică puternică, fără miros și culoare, iar inhalarea acestuia poate deveni fatală pentru oameni în cazul aflării îndelungate în spații închise și neaerisite. Gazul este mai greu decît aerul, se acumulează jos la suprafața solului, în concentrații înalte, iar aflarea în beciuri și subsoluri nedotate cu canale de ventilare reprezintă un risc pentru viața și sănătatea persoanelor.

Pentru a preîntîmpina producerea tragediilor, specialiștii îndemnă oamenii să nu intre în spații închise unde este păstrat produsul nefermentat, sau cel mai bine e să-l țină în aer liber pentru evitarea riscurilor. Intoxicația cu dioxid de carbon se manifestă prin dureri de cap, amețeli, stare de vomă, iar în cazuri grave convulsii, comă, sau chiar deces.

Pentru a verifica concentrația de oxigen în beciuri și subsoluri, salvatorii recomandă oamenilor să aprindă o lumînare, iar în cazul în care aceasta se stinge, să nu intre în interior, întrucît aportul de oxigen este insuficient.


Pentru o informare mai bună, angajații IGSU au oferit pliante informative cu recomandări gospodarilor, care urmează să fie respectate.

Campania de prevenire a cazurilor de intoxicație cu dioxid de carbon va dura pe tot parcursul perioadei de recoltare și fermentare a strugurilor, iar salvatorii vor atenționa oamenii despre riscuri și măsurile necesare care trebuie întreprinse.

Potrivit datelor IGSU în anul 2020, în urma intoxicației cu dioxid de carbon au avut de suferit 3 persoane.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?