X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Traseele din țară ar putea avea sisteme de cîntărire a camioanelor în mișcare

23 noi. 2021,, 16:15   Societate
2341 0

Reprezentanții Administraţiei de Stat a Drumurilor (ASD) și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale au efectuat recent o vizită de lucru în Cehia, în cadrul Programului „Schimb de experiență, dezvoltarea capacităților și implementarea studiilor pentru sistemele de cîntărire în mișcare”, transmite Noi.md cu referire la moldpres.md.

Drumarii au avut şi o întîlnire cu reprezentanții Ministerului ceh al Industriei și Comerțului, companiei “Smartplan”, care a prezentat studiul “Evaluarea fezabilității, aplicării sistemelor de cîntărire în mișcare (WIM – weight in motion) în Republica Moldova”.

Delegaţia a vizitat compania cehă “Cross Zlin”, unde a fost prezentat procesul de monitorizare a sistemului de cîntărire în mișcare și cel de asamblare a dispozitivelor, precum și inspectarea stațiilor în patru locații. Funcțiile sistemului de cîntărire în mișcare includ măsurarea dimensiunii vehiculului, detectarea roților duble și multiple, clasificarea extinsă a vehiculelor și măsurarea vitezei acestora, afișarea informațiilor personalizate cu mesaje variabile, timpul de călătorie și studiul direcțional, colectarea taxelor în funcție de greutatea reală a vehiculului și altele.

„Pentru implementarea cu succes a unui sistem WIM în Republica Moldova, este recomandată selectarea a cinci locații corespunzătoare pentru instalarea cîntarelor. Ulterior, în cadrul acestor locații se vor efectua măsurări și studii pentru a alege locul optim pentru instalarea stațiilor, luînd în considerare avantajele și dezavantajele fiecărui amplasament. Cele mai potrivite locații sînt drumurile recent reabilitate, pentru a asigura protejarea celor mai valoroase investiții”, indică ASD.

Vizita în Cehia a fost desfășurată în contextul implementării de către ASD a proiectului platformei tehnologiilor inteligente de trafic INVIPO cu extinderea sistemului prin adăugarea componentei de cîntărire în mișcare a transportului auto de mare tonaj.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?