Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Doi candidați, propuși la funcția de procuror general interimar

6 oct. 2021,, 12:21   Societate
2283 0

Dumitru Robu și Victoria Furtună sînt doi candidați aleși de membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) în ședința extraordinară de miercuri, 6 octombrie curent, pentru funcția de procuror general interimar, în contextul în care Alexandr Stoianoglo a fost suspendat pe perioada urmăririi penale pornite pe patru capete de acuzare.

Ambii procurori propuși au fost prezenți la CSP și au fost invitați în sală. Președinta CSP, Angela Motuzoc, inițial i-a întrebat dacă sînt de acord să participe la această desemnare, la care ambii și-au dat acordul, notează Noi.md cu referire la realitatea.md.

În urma răspunsului afirmativ, li s-a mai propus să le fie oferită o pauză pentru a-și putea pregăti anumite discursuri cu privire la perspectivele pe care le văd în raport cu exercitarea interimatului funcției a șefiei Procuraturii Generale.

Astfel, ședința extraordinară a fost întreruptă pînă la ora 15:30.

Dumitru Robu a mai exercitat anterior funcția de procuror general interimar în 2019, atunci cînd Blocul ACUM (Platforma DA și PAS) era în coaliție cu PSRM. El activează în sistem din anul 2013 și și-a început cariera în Secția de combatere trafic de ființe umane din cadrul Procuraturii Generale. Trei ani mai tîrziu, a devenit procuror anticorupție. Este cunoscut opiniei publice pentru dosare de rezonanță, cum ar fi cel al „parcărilor cu plată din Chișinău” în care a fost vizat fostul primar Dorin Chirtoacă.


Victoria Furtună, la fel, este cunoscută opiniei publice pentru dosare de rezonanță și, coincidență, dar anume ea a preluat gestionarea celui cu „parcările cu plată din Chișinău”. Se știe că este procuroră din 2008 în cadrul Procuraturii sectorului Botanica, municipiul Chișinău, după care în 2016 a venit și ea la Procuratura Anticorupție.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?