Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

MAI cere implicarea autorităților municipale pentru a scăpa de ambuteiaje

16 dec. 2021,, 14:50   Societate
2505 0

Zilnic, în municipiul Chișinău, sînt implicați 75% din efectivul INSP în activități de fluidizare a traficului în orele de dimineață și seară.

Poliția realizează această activitate pentru ca oamenii să ajungă la timp la muncă, la școală, la grădiniță sau acasă. În pofida acțiunilor întreprinse de poliție, din cauza gestionării ineficiente a infrastructurii drumurilor, cetățenii pierd ore în șir în ambuteiaje, se arată într-un comunicat al MAI-ului, transmite NOI.md.

Pentru evitarea situației actuale pe drumurile din capitală, informăm că pe data de 21 septembrie 2021, Ministerul Afacerilor Interne a organizat prima ședință a grupului de lucru comun, în cadrul căreia specialiștii de la Inspectoratul Național pentru Securitatea Publică au prezentat Direcției Transport Public a Primăriei mun. Chișinău, Planul de acțiuni privind reorganizarea circulației rutiere pentru a diminua ambuteiajele în municipiul Chișinău. În planul de acțiuni prezentat de poliție sînt incluse 49 de acțiuni, care trebuiau urgent întreprinse de către autoritatea de gestionare a drumurilor din capitală, pentru a evita atît accidentele rutiere, cît și pentru a asigurarea deplasarea fără impedimente pe drumurile din capitală.

Pînă în prezent, Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație a realizat doar o acțiune – neaplicarea marcajului rutier pe timp de zi, celelalte fiind lăsate fără acțiuni, precum ar fi: reorganizarea circulației rutiere pe arterele principale ale orașului, neadmiterea cazurilor de executare a lucrărilor de construcție în orele de vîrf, amenajarea parcărilor publice cu stabilirea modului de amplasare a vehiculelor în staționare, revizuirea amplasării trecerilor pietonale ș.a. La fel, în perioada lunilor septembrie-decembrie 2021, către Primăria Municipiului Chișinău au fost înaintate prescripții și sesizări tematice, majoritatea dintre care, au fost ignorate.

Pentru a asigura cetățenilor municipiului Chișinău condiții de trafic optime, solicităm din partea Primăriei Municipiului Chișinău și Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație acțiuni proactive și informarea Grupului Comun de lucru despre măsurile întreprinse.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?