Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

S-a dat drept Adriana Ochișanu și a obținut cîteva mii de euro

30 mar. 2021,, 14:50   Societate
3104 0

Un bărbat din Suceava a fost trimis în judecată pentru fraudă informatică după ce, folosind pozele cîntăreţei Adriana Ochişanu, din Moldova, a deschis un cont de Facebook şi a sedus doi bărbaţi de la care a obţinut mii de euro.

Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa finală în acest dosar, transmite adevarul.ro. Acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Ancheta a fost deschisă în urma plîngerii unui bărbat din Timişoara, care a sesizat Poliţia după ce şi-a dat seama că a fost înşelat.

Totul a început în 2016, cînd timişoreanul a fost abordat pe Facebook de „Adriana Ochişanu”, o renumită cîntăreaţă din Republica Moldova. „Fiind plăcut surprins că o solistă aşa renumită l-a contactat”, bărbatul a început să discute cu „ea”, fără să ştie că în spatele contului de Facebook se află un escroc.

După ce i-a cîştigat încrederea „cîntăteaţa” i-a cerut bărbatului să facă mai multe donaţii pentru a ajuta o femeie nevoiaşă. Bărbatul s-a conformat şi a transferat 500 de lei romînești. Ulterior acesta a mai donat 700 lei, sub pretextul cumpărării unui costum popular pentru interpretă.


Convins că vorbeşte cu artista din Republica Moldova, timişoreanul i-a transferat escrocului din Suceava peste 20.000 de lei.

„Într-un final, a realizat că nu a corespondat niciodată cu adevărata solistă de muzică populară, fiind înşelat, fapt confirmat telefonic chiar de aceasta în momentul în care a reuşit să ia legătura cu ea”, se mai arată în rechizitoriu.

Prin aceeaşi metodă, escrocul a reuşit să obţină peste 4.000 de euro de la un alt bărbat.

Iată cum a comentat Adriana Ochișanu cele întîmplate:

„Eu am rămas şocată, care bani să transferaţi, nu am scris aşa ceva niciodată. Ca mai apoi să mă sune cineva din Romînia, un domn care a spus că a transferat vreo şase, şapte mii de euro pentru aşa-zisa Adriana Ochişanu. Avea o conversaţie foarte intimă pe mesageria privată. Am spus că nu am nicio treabă, aţi fost tras pe sfoară, să fiţi mai atent”, a declarat Adriana Ochişanu pentru publika.md.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?