X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Viorel Morari răspunde acuzațiilor care i s-au adus

6 iun. 2019,, 11:20   Societate
2702 2

Viorel Morari, fostul șef al Procuraturii Anticorupție, infirmă presupusa complicitate cu milionarul Andrei Tranga, învinuit de Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Speciale (PCCOCS) de tentativă de preluare a unei afaceri prin șantaj.

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție a făcut această declarație în timp ce se deplasa pe bulevardul Ștefan Cel Mare și Sfînt spre sediul Procuraturii Generale, scrie anticoruptie.md.

Deși a evitat să vorbească mai mult, el a menționat că nu are nicio implicare în dosarul Tranga și că toate acuzațiile care i se aduc sînt „aberații totale”. „Se desfășoară ancheta, alte comentarii pentru moment nu am”, a subliniat el.

Viorel Morari a evitat de asemenea să răspundă la întrebarea dacă demisia sa ar avea tangențe cu o presupusă răzbunare din partea șefului PCCOS, Nicolae Chitoroagă, cu care s-ar afla în relații ostile. „Întrebați-l pe Chitoroagă. Eu nu am ce spune absolut nimic. Știu ce am făcut. Răspund pentru toate faptele și pentru toate vorbele mele. Nu am obiecții, argumente sau comentarii. Jumătate de țară ar putea să aibă relații ostile cu mine. Suntem colegi”, a declarat procurorul.

Totodată, fostul șef de la Anticorupție a confirmat că exercită în prezent funcția de procuror în Secția unificarea practicii în domeniul învinuirii în instanțele de judecată a Procuraturii Generale.

Viorel Morari a depus cererea de demise la 26 aprilie curent, cu doi ani înainte de expirarea mandatului de cinci ani. În aceeași zi, șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Adriana Bețișor, a fost desemnată să asigure interimatul funcției de șef al instituției pînă la suplinirea funcției prin concurs.

Pînă în prezent, Procuratura Generală nu a făcut publice motivele demisiei lui Morari. În presă s-a vehiculat că acesta ar fi fost implicat într-o schemă de preluare a unei afaceri prin șantaj.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?