X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Morari: Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”

21 oct. 2021,, 17:21   Societate
2939 0

Jurnalista Natalia Morari a venit cu unele precizări după ce a atacat în instanță Asociația care deține licența TV8, solicitînd să fie restabilită în funcție. Aceasta spune că toate hotărîrile Adunărilor Generale Extraordinare în acest sens au fost adoptate ilegal, iar ședințele organizate cu încălcarea Statutului Asociației, „lucru va fi demonstrat în cadrul procesului de judecată”.

Mai mult, aceasta a povestit despre ședința din 7 septembrie, la care „mai mulți colegi i-au organizat un adevărat „товарищеский суд” invocînd detalii din viața sa personală și să se retragă de pe sticlă pe o perioadă de timp, cît se vor liniști apele”. ”Chiar dacă oricum nu aveam tangență cu managementul operațional și politica editorială a postului, am acceptat să fac toate acestea pentru că presiunea a fost mult prea mare”, a spus jurnalista, transmite Noi.md cu referire la unimedia.info.

„Înainte de a explica partea juridică, vreau să spun cîteva cuvinte despre partea esențială. Ideea de a crea o nouă televiziune liberă și independentă în baza postului TV7 am avut-o încă în 2016. În acea perioadă TV7 și Jurnal TV erau singurele posturi de care opuneau rezistență regimului Plahotniuc aflat la guvernare. În baza anumitor înțelegeri cu proprietarul TV7, televiziunea mi-a fost încredințată în gestiune cu drept de dispoziție pentru a face această transformare. Pentru a face asta posibil pe timpul regimului Plahotniuc și în condițiile presiunilor de atunci, am decis să aleg o formă juridică care ar securiza la maxim viitoarea televiziune și ar permite evitarea oricărei tentative de a o distruge din partea lui Plahotniuc. Am decis să merg pe formula unei asociații obștești, în care urmau să fie transmise activele TV7 (inclusiv să treacă toată echipa), fiind absolut convinsă că este cea mai bună soluție existentă la acel moment”, a scris Morari.

Ulterior, aceasta spune că a început să caute oameni pentru a fonda o structură juridică absolut nouă pe care să fie transferată televiziunea care deja exista și nu și-a întrerupt emisia nici pentru o zi, cu rebranding ulterior.

„Așa am ajuns inclusiv la Igor Boțan și Mariana Rață, pe care i-am invitat în calitate de fondatori ai viitoarei asociații „Media Alternativă” (formal, asociațiile obștești puteau fi înregistrate cu cel puțin trei fondatori). Puteam invita și alte persoane în calitate de fondatori și soarta televiziunii nu s-ar fi schimbat tare, dar la acel moment credeam că pot avea încredere anume în acești oameni. Eram convinsă că mai multe personalități din societatea civilă ar putea fi încă o modalitate de securizare a televiziunii pe timpul regimului Plahotniuc.


Împreună cu Cristina Guțu, directoarea TV7, am realizat, timp de un an, tranziția completă a televiziunii de la vechea companie TV7 la Asociația Obștească „Media Alternativă” (pe atunci companie nouă fără active) pe care astăzi o cunoașteți ca postul de televiziune TV8. A fost perioada cu cele mai mari provocări din istoria televiziunii, despre care unii dintre acești foști „colegi” vorbesc astăzi mai puțin - din simplul motiv că nu cunosc în detalii cum s-a construit totul sau preferă să uite aceste lucruri. Inclusiv faptul că niciunul dintre ei nu a investit nimic în această televiziune, eu fiind singurul fondator care a investit propriile resurse și economii, dar cel mai important, am asigurat toate activele televiziunii fără de care postul TV8 nu putea să apară niciodată (fără ca înțelegerea cu fostul proprietar Chiril Lucinschi să fie respectată, cu regret)”, mai spune acesta.

Morari a fost „profund uimită să vădă cum astăzi acești „colegi” își atribuie un rol deosebit în lansarea televiziunii și încearcă s-o preia prin înlăturarea sa ilegală, uitînd cum anume ea i-a invitat în echipă și în televiziunea care deja exista”.

„Cei inițiați în procesul creării TV8 cunosc în detalii toate aceste procese. Însă totul s-a schimbat într-o singură clipă - din momentul anunțului privind tatăl copilului meu, lucru care nu are nicio tangență cu activitatea mea profesională. Imediat din colegă m-am transformat în „pericol” pentru televiziune, chiar dacă viața mea personală nu a influențat nicidecum politica editorială a postului de televiziune, aceasta rămînînd una dintre puținele posturi TV independente din țară.

Iar acum ce ține de partea juridică. Eu am atacat Asociația Obștească „Media Alternativă” în instanță de judecată pentru excluderea mea ilegală din lista de fondatori. Toate hotărîrile Adunărilor Generale Extraordinare în acest sens au fost adoptate ilegal, iar ședințele au fost organizate cu încălcarea Statutului Asociației. Acest lucru va fi demonstrat în cadrul procesului de judecată.

Simt că trebuie să deschid și anumite paranteze aici. Trebuie să recunosc că după naștere a urmat o perioadă grea pe care am fost nevoită s-o ascund de toată lumea: în iulie din țară a fost nevoit să plece omul pe care îl iubesc, tatăl fiului meu. Am rămas cu un copil de doar trei luni în brațe cu o frică totală pentru viitorul lui, iar cei cu adevărat apropiați cunosc în detalii că am început să am stări de anxietate și atacuri de panică. În paralel a fost lansată o campanie întreagă de presiune și șantaj la adresa mea în legătura cu relația mea cu omul pe care îl iubesc (cu mulți actori implicați, “șestiorka” SIS-lui Rizea fiind doar o mică parte din scenariu)”, povestește jurnalista.

Mai tîrziu, la ședința Consiliului de Administrare din 7 septembrie mai mulți colegi mi-au organizat un adevărat “товарищеский суд” invocînd detalii din viața mea personală (care, repet, nu a influențat nicidecum politica editorială a postului) și insistînd că, din cauza acestora, ar trebui să plec din toate organele de conducere (funcția de președinte și Consiliul de Administrație) și să mă retrag de pe sticlă pe o perioadă de timp, cît se vor liniști apele. Chiar dacă oricum nu aveam tangență cu managementul operațional și politica editorială a postului, am acceptat să fac toate acestea pentru că presiunea a fost mult prea mare. Uneori, chiar dacă pe interior știi că nu ai făcut niciun rău (din ceea ce ți se invocă), ești nevoit să cedezi pentru binele tuturor. A doua zi, după ce am făcut acea postare, a început un adevărat linșaj mediatic fără de precedent la care am fost supusă. Pînă acum îmi revin după șocul trăit, văzînd cu cîtă ardoare mă calcă în picioare inclusiv cei pe care i-am adus să facem împreună televiziunea.

Iar acum ce ține de așa-zisele „discuții interne” cu Igor Boțan și Svetlana Buza, la care se face referire în declarația TV8: acestea au avut loc pe fundalul linșajului de proporții sub presiuni psihologice și șantaj. Pe 19 septembrie directoarea postului Svetlana Buza împreună cu Igor Boțan au solicitat o întîlnire. Starea mea psihologică de atunci a fost absolut dezechilibrată, eu fiind linșată în continuare de așa-ziși “ai mei”, cu care ani la rînd împreună am luptat pentru schimbare. Din primele clipe Igor Boțan a spus că eu trebuie să plec din fondatorii televiziunii. M-a presat cu responsabilitatea față de televiziune, iar apoi mi-a sugerat că acum ar fi bine să am grijă de copil. Eu m-am speriat pentru copil și am avut încă un atac de panică pentru că știam că în spatele înlăturării mele din spațiul mediatic ar sta oameni legați de SIS. A doua zi, pe 20 septembrie, la întîlnirea repetată mi-au dat cererea de încetare a calității mele de membru-fondator al Asociației scrisă din timp și din numele meu. Am semnat-o pe 20 septembrie cu data din viitor - 30 septembrie.

Ulterior, cînd mi-am revenit, mi-am dat seama că ei s-au folosit de starea mea psihologică deloc adecvată, am înțeles ce am făcut și am retras, pe 27 septembrie, cererea de încetare a calității mele de membru al Asociației. Însă am aflat că deja a fost organizată, ilegal, Adunarea Generală Extraordinară (cu falsificarea protocolului și cu încălcarea mai multor prevederi din Statutul Asociației) la care s-a luat act de cererea mea. Repet, acest lucru va fi demonstrat în cadrul procesului de judecată. În total Asociația Obștească „Media Alternativă” are 4 membri, tot ei fondatori (eu, Cristina Guțu, Igor Boțan și Mariana Rață), iar această hotărîre a Adunării Generale Extraordinare a fost contestată în instanța de judecată inclusiv de Cristina Guțu.

Personal am un singur scop: TV8 cum a fost un post liber și independent, așa să și rămînă, pentru că, anume așa l-am conceput încă în 2016. Eu îmi voi apăra dreptul de a rămîne printre fondatorii TV8 și nu voi permite preluarea postului prin scoaterea mea ilegală din televiziunea pe care am creat-o, din simplul motiv că cineva nu este de acord cu alegerile care țin exclusiv de viața mea personală. Numai bine, Natalia”, a conchis Natalia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?