X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

R. Moldova revine la starea de urgență în sănătate publică

30 apr. 2021,, 08:30   Societate
6419 1

După anularea stării de urgență de către Curtea Constituțională, Republica Moldova revine la stare de urgență în sănătate publică. O spune secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Igor Curov.

Potrivit oficialului, restricțiile vor fi instituite de către comisiile teritoriale în funcție de numărul de cazuri înregistrat în fiecare unitate administrativ-teritorială. Rămîne valabilă pentru toată țara obligativitatea purtării măștilor în spații închise și deschise, notează Noi.md cu referire la IPN.

Potrivit secretarului de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, instituirea stării de urgență la nivel național a contribuit semnificativ la reducerea numărului de îmbolnăviri. După anularea stării de urgență revenim la starea de urgență în sănătate publică.

„Avem spitalizate peste 2 mii de persoane, pentru comparație, acum o lună erau 4500. Avem o dinamică foarte bună, datorită acestei stări de urgență, datorită faptului că s-au respectat restricțiile și am avut o consolidare a societății. Odată cu introducerea stării de urgență în sănătate publică rămînem la măsurile anunțate anterior, purtarea obligatorie a măștii rămîne în vigoare, respectarea distanței fizice și igiena mîinilor. În privința restricțiilor, în unitățile administrativ-teritoriale unde este cod roșu, comisia teritorială va decide care sînt acestea”, a spus secretarul de stat Igor Curov în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Specialiștii anticipează pentru a doua jumătate a lunii mai o creștere a numărului de infectări cu SARS-COV-2. Aceștia le recomandă oamenilor să fie extrem de precauți în perioada sărbătorilor pascale, să evite locurile aglomerate, inclusiv lăcașele sfinte unde slujbele sînt oficiale în interior și cimitirele.


„Pe perioada sărbătorilor avem rezerve în raport cu responsabilitatea cetățenilor. Avem mai mult de un an de pandemie, populația este obosită, are nevoie de reuniuni cu familia și, respectiv, există riscul ca după sărbătorile de Paște să avem o nouă creștere a numărului de cazuri. Nu este cazul să ne relaxăm și abia atunci cînd rata de vaccinare va ajunge la 70% putem vorbi de relaxarea restricțiilor”, a spus medicul epidemiolog Angela Paraschiv.

Potrivit deciziei autorităților municipale, în Chișinău, în perioada 9-10 mai, cînd este marcat Paștele Blajinilor, cimitirele vor fi închise.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?