Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Moldova reia importul de gaze de la Gazprom și pentru malul drept al Nistrului

21 mar. 2023,, 07:45   Societate
3158 0

Șeful MoldovaGaz Vadim Ceban vine cu precizări în legătură cu achizițiile și furnizarea de gaze naturale în luna martie.

„Luînd în considerație că prețul gazelor naturale livrate de SAP „Gazprom” și SA „Energocom” sînt practic similare MoldovaGaz pînă la finele lunii martie 2023 va procura pentru consumatorii săi circa 0,7-0,8 milioane m3 pe zi de la SAP „Gazprom”, și circa 1,3-1,5 milioane de m3 pe zi de la SA Energocom”, a declarat Ceban.

„În luna martie curent SAP „Gazprom”, în baza contractului în vigoare, asigură livrarea gazelor naturale către Republica Moldova în volum total de 176,7 milioane m3 lunar, sau 5,7 milioane m3 pe zi.

De la începutul lunii curente volumul de gaze naturale livrate de SAP „Gazprom” integral este recepționat de SA „Moldovagaz” și direcționat către SRL „Tiraspoltransgaz” pentru consumatorii din partea stîngă a Nistrului, inclusiv centrală „Moldavscaia GRES”, care produce energie electrică pentru partea dreaptă a Nistrului. În perioada respectivă SA „Moldovagaz” asigură consumatorii din partea dreaptă a Nistrului cu gaze naturale procurate de la SA „Energocom”.

În legătură cu încălzirea temperaturii aerului de afară în a doua jumătate a lunii curente, consumul de gaze naturale pe partea stîngă a Nistrului s-a diminuat considerabil.


În situația creată, luînd în considerație că prețul gazelor naturale livrate de SAP „Gazprom” și SA „Energocom” sînt practic similare, SA „Moldovagaz” pînă la finele lunii martie 2023 va procura pentru consumatorii săi circa 0,7-0,8 milioane m3 pe zi de la SAP „Gazprom”, și circa 1,3-1,5 milioane de m3 pe zi de la SA „Energocom””, precizează Vadim Ceban.

Din 14 octombrie Moldova a intrat în stare de alertă în sectorul energetic, stabilind un șir de măsuri, printre care și utilizarea păcurii pentru producerea energiei electrice și termice, dar și pregătirea unor măsuri compensatorii pentru consumatorii de gaze.

0
0
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?