Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Moldova va primi în dar 1 mln de măști de protecție

16 sep. 2021,, 16:00   Societate
3002 1

Peste un milion de măști de protecție au fost donate Republicii Moldova. Lotul a fost achiziționat de Organizația Mondială a Sănătății, cu sprijinul financiar al Germaniei, și urmează a fi distribuit în toate instituțiile medicale din țară, inclusiv în regiunea transnistreană, transmite Noi.md cu referire la ipn.md.

Ambasadoarea Germaniei la Chișinău, Angela Ganninger, a declarat că cele peste un milion de măști, dar și alte ajutoare acordate Republicii Moldova, reprezintă un gest de solidaritate în lupta împotriva COVID-19. Valoarea financiară a donației se ridică la circa 300 de mii de dolari.

Simon Springett, rezident coordonator ONU în Republica Moldova, a subliniat că, „în momentul în care, probabil, intrăm într-un nou val de COVID-19, e nevoie să ne protejăm la maximum”, iar vaccinurile aduse în Republica Moldova sînt eficiente, gratuite și accesibile.

Liliana Gîrbici, reprezentant al OMS în Republica Moldova, a specificat că trasportarea și livrarea celor peste 1 mln de măști de protecție a fost asigurată în cooperare cu OMS. Responsabila de la Organizația Mondială a Sănătății a relevat că, recent, la Berlin a fost inaugurat un centru de informare cu privire la epidemii și pandemii, care va ajuta țările să răspundă la provocările infecției COVID-19.

În total, Republica Moldova a primit din partea OMS ajutoare în lupta cu SARS-CoV-2 în valoare de circa 6,5 mln dolari.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?