Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3995

Moldova și Serbia vor promova potențialul turistic

25 iun. 2022,, 10:00   Societate
3942 0

Tot mai mulți moldoveni aleg, în calitate de destinație turistică, dintre țările balcanice anume Serbia cu care republica noastră a convenit să promoveze și să dezvolte potențialul turistic existent, astfel încît în viitor cît mai mulți sîrbi să poată descoperi și frumusețea țării noastre.

După cum a menționat într-un interviu pentru site-ul Noi.md, Ambasadorul Serbiei în Republica Moldova, Stefan Tomašević, una din temele de discuție din cadrul vizitei sale în țara noastră a fost promovarea potențialului turistic al Serbiei și al Republicii Moldova, cu scopul de a mări numărul de vizite, ceea ce, pe lîngă o mai bună cunoaștere a celor două națiuni și țări va facilita și conectarea antreprenorilor, oferind mai multe șanse unor noi forme de colaborare în domeniul afacerilor.

”Îmi va face deosebită plăcere să susțin pe deplin organizarea de evenimente de promovare dedicate potențialului turistic al Serbiei și al Moldovei, evenimente pe care le vom organiza în cea mai scurtă perioadă în capitalele țărilor noastre și care vor putea fi însoțite de promovarea adecvată a vinurilor cu care ambele noastre țări se pot lăuda cu mîndrie”, a subliniat Stefan Tomašević.

La întrebarea prin ce este atractivă țara sa pentru călătorii moldoveni, diplomatul a menționat că Serbia este plină de frumuseți naturale.

”Munți, rîuri, lacuri, mai multe festivaluri de-a lungul țării, toate acestea contribuie la faptul că turiștii găsesc aici o întrepătrundere desăvîrșită între ospitalitate, peisaje deosebite, distracție, sport, dar și evenimente culturale care îmbogățesc oferta și o deosebesc de cele obișnuite. Infrastructura bună contribuie la o mai bună conectare și accesibilitate a evenimentelor și ofertelor din țară, iar experiența dată de gastronomia noastră atrage în mod deosebit turiști noi, precum și numeroși turiști care au mai fost deja în țara noastră”, a declarat Ambasadorul Serbiei în Republica Moldova.


Pe site moldovenii.md există o mulțime de informații utile care-i vor ajuta pe toți doritorii de a planifica și a petrece un weekend minunat în țara noastră. În special, aici sînt prezentate informații ample despre turismul în Moldova, sînt prezentate sfaturi pentru turiști, rute turistice, date despre perlele turistice și mănăstirile din Moldova. Pe portalul moldovenii.md puteți găsi informații detaliate despre diferite zone geografice ale Moldovei, rezervații naturale, resurse acvatice, lumea vegetală și animală, monumente ale naturii, orașele și satele din Moldova.

Rămîne doar ca fiecare doritor să aleagă cea mai bună opțiune de odihnă și călătorie și să redescopere îndrăgita Moldovă!

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?