X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Un moldovean stabilit în Elveția a alergat 5000 de km în 2020

13 ian. 2021,, 18:14   Societate
9673 0

Un moldovean stabilit în Elveția a reușit o performanță unică în 2020 - a alergat zilnic cîte 5 km, pentru ca, la final de an, să atingă o bornă monumentală, de 5000 de km. Nici pandemia nu l-a oprit. Chiar și atunci cînd era infectat cu COVID, el făcea distanța zilnică prin apartamentul în care a stat izolat.

Radu Budan a început să alerge acum 15 ani. Înainte de pandemie, s-a antrenat pentru faimosul maraton de 10 zile de la New-York, pe care l-a așteptat un deceniu. Virusul i-a dat însă, planul peste cap. Pentru a nu-și irosi lunile de antrenamente, Radu și-a propus o altă provocare: să atingă într-un an distanța cea mai mare de la o competiție de alergat - 5000 de km, transmite jurnal.md.

„Cînd am văzut că se închid toate granițele, că toate lucrurile merg așa cum merg în lume, mi-am dat seama că s-a anulat alergarea mea, dar eu, fiindcă am început așa performanță, am văzut cîți km se adună. Respectiv am spus: uite, lor li se dă 5000 de km să facă maxim în 52 de zile. Hai să văd, eu pot timp de un an să acoper distanța asta", a relatat Radu Budan

5 km a fost distanța minimă pe care alergătorul și-a propus să o parcurgă zilnic. Cînd au fost introduse restricțiile din cauza COVID, atletul a alergat o lună printr-un depozit din Elveția, iar cînd a revenit la Chișinău, aflîndu-se în izolare după infectarea cu COVID, a făcut ture prin apartament.

„În apartament am măsurat distanța dintre punctele cele mai depărtate, și era 11,5 m și jumătate. Și în acei 11,5 m am alergat dus-întors, cîte 206 cercuri, ceva de genul acesta".


Radu este un adept al modului sănătos de viață. Face yoga, este vegetarian, iar în Elveția lucrează la o fabrică de produse vegane, care impune și niște condiții de angajare pe măsură.

„În fabrica aceasta se angajează doar persoane care: practică yoga sau meditația și trebuie să fii cel puțin vegetarian. Dacă nu, nu poți să te angajezi", a relatat protagonistul nostru.

Astăzi, Radu Budan a împlinit un an și 32 de zile de cînd aleargă zilnic. El vrea să atingă borna de o mie de zile, adică vreo trei ani de alergări.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?