Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Opinie: Un referendum e necesar dacă nu va fi acceptată soluția anticipatelor

24 feb. 2021,, 14:00   Societate
2641 2

Fostul premier Ion Sturza este convins că un referendum e necesar dacă nu va fi acceptată soluția anticipatelor. Solicitat de mass-media acesta spune că totul se va întîmpla așa cum a declarat ieri președintele Republicii Moldova, Maia Sandu - oamenii vor decide viitorul lor și al țării.

„Și e justificat. Trebuie să tranșăm odată și sa ne lăsăm de trecutul și prezentul putred, unde politica este doar un instrument de îmbogățire și jaf. Atît. În rest, e doar demagogie a celor care beneficiază de acest sistem, dar și a rataților și frustraților”, a spus fostul premier.

Referindu-se la Mariana Durleșteanu, Stursa a declarat că aceasta nu va ajunge premier chiar dacă a fost înaintată de o majoritate. Totodată el spune că deși, Maia Sandu ar putea fi suspendată printr-un proces de impeachment, președinta proaspăt aleasă asta așteaptă de fapt.

Reamintim că, în pofida deciziei de marți a Curții Constituționale, președinta Maia Sandu s-a arătat decisă să nu accepte candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de prim-ministru. PAS a anunțat ulterior că va susține necondiționat hotărîrile pereședintelui țării, pe cînd PPDA a insistat pe numirea unui guvern în frunte cu Andrei Năstase. PSRM a anunțat că insistă asupra unui dialog care ar duce la soluționarea crizei politice din țară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?