Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

MAEIE publică informația actualizată privind modul de călătorie în diferite țări

29 mai. 2020,, 12:44   Societate
5058 0

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău a inițiat o platformă de informare pe pagina sa oficială cu informațiile actualizate despre posibilitatea și restricțiile de călătorie pentru cetățeni referitor la diverse state. Informația este prezentată în contextul schimbărilor regimului călătoriilor și relaxării măsurilor restrictive anti-COVID-19.

Alertele de călătorie includ informația cu privire la menținerea sau încetarea stării de urgență, regulile și restricțiile de călătorie pe cale aeriană, terestră, feroviară, excepțiile privind tranzitul, precum și alte informații, cu indicarea link-ului la sursa oficială de informație, transmite IPN .

Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă atrage atenția cetățenilor Republicii Moldova asupra faptului că transportul internațional aerian, terestru și feroviar, în corespundere cu deciziile autorităților Federației Ruse, rămîne sistat, pe o perioadă nedeterminată de timp. Pe teritoriul Federației Ruse, parcurile, cafenelele, restaurantele, frizeriile, centrele comerciale, altele decît cele, care vînd produse alimentare rămîn a fi închise, pe o perioadă nedeterminată. Unele unități comerciale cu profil de cazare activează.

În Italia, începînd din 18 mai , Guvernul a anunțat noi măsuri de relaxare a unor prevederi impuse în contextul pandemiei COVOD-19. În perioada 18 mai - 2 iunie 2020, regulile de călătorie rămîn similare. Începînd cu 3 iunie 2020, vor fi permise deplasările libere între regiuni, precum și din și spre țările Uniunii Europene, fără a fi nevoie de carantină, pentru cei care sosesc în Italia din aceste țări. Pentru perioada 3 - 15 iunie curent, se vor aplica aceleași reguli și cerințe de intrare a persoanelor fizice originare din țările non - UE, pe teritoriul Italiei, comunicate anterior. Adică, pot intra în Italia doar cei ce au reședință legală în această țară (posesorii unui permis de ședere/reședință), sau cei care au motive de sănătate și de muncă. Persoanele urmează să completeze o declarație pe proprie răspundere, care va fi predată la îmbarcare ce va conține în detaliu motivele călătoriei , locul în care persoana va petrece cele 14 zile de autoizolare, mijlocul de transport cu care va merge la acea adresă și un număr de telefon la care poate fi contactat în această perioadă.

Alertă de călătorie în Statul Israel, actualizată în data de 26 mai, anunță că autoritățile israeliene relaxează treptat măsurile pentru ieșirea din carantină, începînd cu 4 mai și pînă la 15 iunie. În perioada menționată rămîne în vigoarea purtarea obligatorie a măștilor în locurile publice și la muncă, menținerea distanței sociale și altor măsuri de protecție individuală. Sunt interzise reuniunile în grupuri mai mari de 50 de persoane. În ceea ce privește regimul de ședere al cetățenilor străini în Statul Israel, vizele de lucru tip au fost prelungite automat pînă la 30 iunie 2020. Deținătorii vizelor turistice ale căror termen expiră se pot adresa la oficiile teritoriale ale Ministerului de Interne israelian pentru prelungirea termenului de ședere. Totodată, la momentul actual se menține interdicția de intrare a cetățenilor străini pe teritoriul Statului Israel pînă la 15 iunie 2020. Ieșirea cetățenilor străini de pe teritoriul Statului Israel prin Aeroportul Ben-Gurion este permisă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?