X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Maia Sandu a discutat cu Ambasada Rusiei despre vaccinul Sputnik-V

20 mar. 2021,, 13:32   Societate
3319 7

Președintele Maia Sandu spune că nu este împotriva vaccinului rusesc Sputnik-V și că este bine să le fie oferită cetățenilor posibilitatea de a alege din mai multe tipuri de vaccin.

Într-un live cu diaspora din Germania, Maia Sandu a remarcat că vrea ca toate tipurile de vaccin care sînt aduse în țară să fie sigure pentru cetățenii Republicii Moldova, transmite IPN.

„Eu petrec foarte mult timp încercînd să obțin acces la vaccin. Pînă acum, am reușit să obținem donații prin platforma COVAX, ca să vină mai repede, și donația românească. Și sîntem foarte recunoscători pentru aceasta. Pînă la sfîrșitul acestei luni, vom avea aproape 100 de mii de doze de vaccin, care vin, și sper să se accelereze procesul de vaccinare”, a adăugat Maia Sandu.

Ea mai spune că se discută și despre următoarele tranșe care vor veni în luna aprilie și că discută cu toți partenerii, inclusiv cu Ambasada Rusiei despre vaccinul rusesc. „Nu este nicio piedică din partea noastră. Dimpotrivă. Există foarte multă dezinformare și foarte multă minciună pe care o răspîndesc anumite personaje politice pentru că vor să adune sprijin politic pe acest subiect și asta este urît pentru că e vorba de viața oamenilor și, cu cît mai repede ne vaccinăm, cu atît mai multe vieți salvate”, a declarat Maia Sandu.

Întrebată dacă va fi carantină de Paști, președinta a menționat că este forte greu de spus cum va fi situația, avînd în vedere cifrele în creștere privind îmbolnăvirile și decesele asociate infecției COVID-19. În opinia sa, acum este important să fie oprită răspîndirea virusului, dar asta depinde toți, inclusiv de acțiunile Guvernului. Maia Sandu și-a exprimat speranța că se va reuși acest lucru pînă la Paști, așa ca cetățenii moldoveni din afara țării să poată veni acasă să-și vadă rudele și familiile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?