Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Scumpirile ating şi vacanţele

3 mai. 2022,, 13:45   Societate
3135 0

Scumpirile ating şi vacanţele. Operatorii agenţiilor de turism afirmă că pachetele turistice s-au scumpit cu 30 la sută, iar preţul unor destinaţii chiar s-au dublat.

Se întîmplă din cauza majorării tarifelor pentru combustibil, dar şi a creşterii tarifelor pentru mai multe servicii şi produse. Administratorii agenţiilor de turism spun că, odată cu începerea sezonului estival, vacanţele vor costa şi mai mult, scrie publika.md.

"Dacă pînă la scumpirea combustibilului un bilet avia ajungea la 80 - 100 de euro, în funcţie de destinaţie, anul acesta sînt chiar şi cu 40 de procente mai scumpe biletele avia. Hotelurile la fel, şi-au majorat preţurile din cauza electricităţii, produselor alimentare, dar şi din cauza că preţurile la produsele de igienă au crescut considerabil", a declarat Dorina Zdorovețchi, administratorul unei agenţii de turism.

Astfel, preţurile pentru vacanţa de vară pe litoralul turcesc pornesc de la 250 de euro pentru o persoană, cu rezervare timpurie. Tot cu rezervare din timp, o săptămînă pe insula Creta din Grecia, cu zbor şi cazare în hotel de trei stele, va costa de la 350 de euro pentru o persoană. Mai ieftine sînt vacanţele pe litoralul din Bulgaria.

"Pentru Bulgaria preţurile pentru început de vară pornesc de la 400 de euro pentru două persoane în hotel de tip all-inclusive, hotel în prima sau a doua linie. Pentru Bulgaria preţurile, deocamdată, nu s-au majorat semnificativ în comparaţie cu celelalte destinaţii", a menționat Tamara Podobnîi, manager agenţie de turism.


În acest an, operatorii agenţiilor de turism propun moldovenilor destinaţii noi cu zbor inclus, cum ar fi Albania şi Tunisia. O vacanţă pe litoralul albanez sau tunisian începe de la 400 de euro pentru o persoană. Pachetul include cazarea într-un hotel de trei stele, cu mic dejun şi zbor tur-retur. Cît despre destinaţiile exotice, operatorii turistici susţin că, din cauza războiului din Ucraina, acestea s-au scumpit cu cel puţin 20 la sută.

"Acelaşi Zanzibar, unde pachetul turistic era cu zbor din Odessa, Kiev era un tarif, erau zboruri directe din Kiev şi Odessa spre Dubai, acum conexiunile sînt din Istanbul sau Romînia, mai scump cu 500 - 800 de euro, deoarece în Ucraina erau zboruri cu curse charter, iar în aceste ţări sînt curse regulate", a mai spus Dorina Zdorovețchi.

S-au scumpit şi excursiile, însă operatorii afirmă că moldovenii nu renunţă la ele.

"Dacă vorbim de Spania, foarte popular devine vizitarea vinăriilor cu degustări. În Muntenegru des rezervăm vizite la crescătorii de stridii. Trecem la o altă cultură de a călători, dacă merg în călătorii neapărat vizitează parcuri naţionale sau sate autentice cu crescătorii de oi", a spus Mariana Gandiuc, administratorul unei agenţii de turism.

Angajaţii agenţiilor turistice mai afirmă că, în ultima perioadă, mulţi moldoveni optează pentru destinaţii noi, cum ar fi ţările asiatice sau cele latine.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?