X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988

Cine-i dictează Moldovei ce restricții anti-COVID să adopte - opinie

19 mar. 2021,, 17:01   Societate
3881 2

Restricțiile decise de autoritățile de la Chișinău în contextul pandemiei COVID-19, felul în care sînt internați și tratați oamenii contaminați sînt dictate de un „centru mondial”, a spus expertul economic Roman Chircă.

Efectele directe ale pandemiei COVID-19 asupra economiei Republicii Moldova nu sînt foarte accentuate, dar se poate vorbi despre efectele negative ale administrării crizei pandemice.

Această idee a exprimat-o expertul economic Roman Chircă, invitat vineri, 19 martie, la Centrul de presă Sputnik Moldova, pentru a comenta inclusiv posibilul impact al unui eventual lockdown (carantină totală) asupra economiei.

Care ar fi efectele directe ale pandemiei asupra economiei? Îmbolnăvirea de COVID a celor peste 200 de mii de persoane, conform rapoartelor oficiale, și decesul a peste 4000 de persoane provocat de coronavirus, a spus expertul economic.

Roman Chircă a subliniat că acestea sînt consecințele directe asupra economiei. În rest, el preferă să opereze cu termenul de „criză de administrare, criză guvernamentală, care este rezultatul anumitor protocoale de reacție guvernamentală la criza pandemică – una și aceeași practică în toată lumea”.


Referitor la consecințele unui lockdown, care în traducere din engleză ar însemna „închidere totală”, Roman Chircă a spus că experții independenți din toată lumea „au demonstrat că carantina totală practic nu are efect în sensul reducerii cazurilor” de contaminare și aduc multiple probe în acest sens.

Expertul economic a menționat faptul că modul în care reacționează autoritățile de la Chișinău pentru gestionarea crizei pandemice, tipul de restricții impuse, felul în care sînt internați și tratați oamenii contaminați nu sînt decise în țară, dar sînt aplicate în urma unor directive venite dintr-un „centru mondial”. Mai exact, Republica Moldova, la fel ca celelalte țări ale lumii, se conformează deciziilor luate de organizațiile mondiale din care face parte.

„Protocoalele care se aplică nu sînt elaborate în Republica Moldova – ele se aplică în toată lumea și ești dator să respecți aceste protocoale, fără a le discuta. Unele state le modifică puțin, dar în esență sînt aceleași”, a constatat Roman Chircă.

Expertul economic a menționat că, în lunile mai și iunie 2020, cînd am avut patrule de militari și polițiști pe străzi, care monitorizau respectarea restricțiilor introduse și normelor antiepidemice, erau de asemenea aplicate „indicații venite pe canale internaționale”.

Și în ceea ce privește procedurile medicale, inclusiv intubarea, „toate protocoalele vin dintr-un centru, care este condus de Organizația Mondială a Sănătății (OMS)”, a adăugat Roman Chircă.

Și recomandarea unui nou lockdown „a venit pe canale internaționale”, de la experți, ong-uri, organizații internaționale, a menționat invitatul.

În opinia lui, se aplică unele și aceleași protocoale în toată lumea pentru că „s-a pledat pentru o solidaritate mondială”, iar unele proceduri au avut efect pe termen scurt.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?