Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Coronavirus: Transportul public mobilizat la maxim. Ce anunț a făcut Ceban

15 mar. 2020,, 18:44   Societate
3573 1

În urma situației create în Republica Moldova din cauza noului virus COVID-19, primăria municipiul Chișinău anunță că mîine transportul public va funcționa la maximă capacitate. La linie va fi scos tot efectivul de autobuze și troleibuze de care dispunem.

Potrivit unei postări a primarului capitalei, Ion Ceban, aceste măsuri sînt necesare pentru ca cetățenii să nu se îmbulzească atât în transport, cât și în stații, dar să păstreze distanța recomandată, de cel puțin un metru între persoane.

”În troleibuze și autobuze am dispus să nu fie depășită capacitatea de 60 de procente încărcătură, iar pentru microbuze, subdiviziunile responsabile au dispus să nu fie mai mult de 10-15 persoane. Obligatoriu, șoferii și taxatorii vor purta măști și mănuși. Rugăm orice caz de necorespundere, să fie anunțată unitatea de transport, ruta și ora.
În cadrul ședinței Comisiei situațiilor excepționale, am convenit cu conducerea MAI, ca poliția să monitorizeze strict traficul din municipalitate, iar cei care vor încălca regulile vor fi sancționați”, a scris edilul într-o postare pe pagina sa de facebook.

Potrivit lui Ceban, dimineața transportul public va ieși pe linie după graficul obișnuit, până la ora 21.00, după va fi instituit regim special. Traficul va fi monitorizat pe parcursul zilei de mâine, iar cum va funcționa în zilele următoare transportul public, se va decide la ședința Comisiei situațiilor excepționale care va avea loc mâine la ora 16.30.

”Totodată, am decis ca aparatul primăriei, dar și angajații, inclusiv ai direcțiilor și întreprinderilor să lucreze într-un regim special, preponderent exercitând munca la domiciliu, iar muncitorii să fie echipați cu măști, mănuși, iar la locul de muncă să fie dozatoare cu dezinfectante. Primăria și marea majoritate a subdiviziunilor vor funcționa cu ușile închise, inclusiv subdiviziunile Direcției asistență socială, serviciile acesteia fiind orientate integral pentru asistența la domiciliu. Rugăm maximă responsabilitate și conștientizare a situației actuale”, a mai scris primarul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?