X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Cînd ar putea ajunge vaccinul ”Sputnik-V” în Moldova

9 apr. 2021,, 22:31   Societate
3586 0

Vaccinul ”Sputnik-V” ar putea ajunge în Republica Moldova pînă la sfîrșitul lunii aprilie. Cel puțin asta susține premierul interimar Aureliu Ciocoi.

Premierul interimar Aureliu Ciocoi a declarat la Centrul de Presă al Agenției de știri și radio Sputnik Moldova că Ministerul Sănătății, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, este în proces de pregătire a setului de documente necesare pentru importul lotului de vaccinuri Sputnik-V, cu titlu de ajutor umanitar, în Republica Moldova.

"Rămîne să vedem cînd va fi livrat lotul. Nu putem spune data exactă, dar sîntem în contact mereu cu partenerii din Federația Rusă. Sperăm foarte curînd să ajungă, pînă la sfîrșitul lunii aprilie, cred", a declarat Aureliu Ciocoi, premierul interimar.

Federația Rusă este disponibilă să livreze țării noastre, sub formă de ajutor umanitar, 182 de mii de doze de vaccin Sputnik V, dintre care 62 de mii de doze doze vor fi repartizate în regiunea transnistreană.

Pe 26 februarie, Agenția Națională a Medicamentului și Dizpozitivelor Medicale a confirmat autorizarea condiționată a vaccinurilor utilizate în prevenirea SARS-CoV-2 (COVID-19), cu emiterea Certificatelor de Înregistrare cu termen de 1 an și cu solicitarea prezentării studiilor postautorizare privind siguranța și studiilor postautorizare privind eficacitatea.

Este vorba de autorizarea condiționată a vaccinurilor incluse de Organizația Mondială a Sănătății în lista de utilizare în urgențe Pfizer/BioNTech și AstraZeneca și a vaccinului Gam-COVID-Vac, Vaccin vector combinat pentru prevenirea infecției cu coronavirus indusă de SARS-CoV-2, adică "Sputnik V".


Astăzi liderul socialiștilor, Igor Dodon, a spus că Moldova ar putea vaccina un milion de cetățeni pînă la sfîrșitul verii, dacă autoritățile vor reuși să achiziționeze cantitatea suficientă de vaccinuri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?