X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Carabinierii în acțiune: Șapte persoane au fost anunțate în căutare

12 aug. 2022,, 11:45   Societate
2512 0

928 de carabinieri au activat la menținerea și asigurarea ordinii publice în perioada 5-11 august, fiind acoperite în total 397 de itinerare.

Ordinea și siguranța publică au fost asigurate în cadrul a 31 de activități care implică aglomerări de persoane (circa 4.749 de participanți). Astfel, au fost implicați 104 carabinieri, transmite Știri.md.

De asemenea, sute de carabinieri au fost implicați în activități comune cu alte subdiviziuni ale MAI, precum asigurarea regimului stării de urgență și acțiuni conexe.

În perioada menționată, carabinierii au constatat și documentat 52 de fapte contravenționale și au întocmit 72 de procese-verbale și 20 de fapte contravenționale constatate de comun cu alte entități.

Mai mult, 102 persoane au fost documentate, șapte dintre ele fiind anunțate în căutare.


În acest context, Inspectoratul General de Carabinieri reiterează că în cazul în care observați o persoană aflată în dificultate ori sînteți martor la o faptă ilicită, sesizați cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați numărul scurt 112.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?