X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Cum a fost sărbătorită în Moldova Ziua Familiei, Iubirii și Fidelității?

9 iul. 2022,, 08:00   Societate
3151 0

Casa Rusă din Chișinău, împreună cu comunitatea rusă din Republica Moldova, cu sprijinul Ambasadei Rusiei, au organizat pentru locuitorii Moldovei Festivalul "Orășelul familiei", dedicat Zilei Familiei, Iubirii și Fidelității sărbătorită pe 8 iulie în Rusia și în multe țări ale lumii.

Sărbătoarea a început la biserica Sf. Gheorghe din capitală, unde după slujba dedicată sfinților Petru și Fevronia, au fost onorate cupluri căsătorite de compatrioți ruși, membri ai comunității ruse care au trăit într-o căsnicie fericită mai bine de 30 de ani, care și-au crescut copiii în spiritul cinstirii valorilor familiei și tradițiilor ortodoxe.

Au salutat cuplurile Părintele Nicolae Florinski de la biserica Sf. Gheorghe, șeful reprezentanței Rossotrudnichestvo în Moldova, Andrei Muraviov, soția ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Rusiei în Moldova, Tatiana Vasnețova, președintele Comunității Ruse, Liudmila Lascenova și deputatul Parlamentului Republicii Moldova, Elena Beleakova.

Diplome din partea Comitetului Organizatoric de Ziua Familiei, Iubirii și Fidelității au fost înmînate soților Kolîbnrak, Blajko-Donțu, Evdokimov, Vitkovski, Dumanov, Vdovenko și Lavreniuk. Toate cuplurile au primit cadouri memorabile și buchete de romanițe – simbolul acestei sărbători.

Festivalul ”Orășelul familiei” a continuat cu deschiderea în Casa Rusă a expoziției de tablouri "Familia-sursă de inspirație", pregătită de profesorii și studenții studioului de artă din Chișinău "Șapte culori ale fericirii". Vernisajul a fost însoțit de un program muzical și poetic dedicat unității familiei, bazate pe dragoste și fidelitate.


Sărbătorită pe 8 iulie în Rusia și în multe alte țări ale lumii, sărbătoarea familiei, iubirii și fidelității este marcată de ziua Sfinților cneazul Petru și soția sa Fevronia Muromski, care în tradiția ortodoxă sînt considerați protectorii familiei și căsătoriei.

De menționat că în Republica Moldova, Ziua Internațională a familiei este sărbătorită pe 15 mai, care a fost instituită de Adunarea Generală a ONU în 1993. Ziua Internațională a familiei este o sărbătoare dedicată familiilor. Aceasta este o sărbătoare națională, care este sărbătorită în multe familii. Scopul sărbătorii este de a atrage atenția publicului asupra problemelor familiilor și de a consolida valorile familiei. În mod tradițional, cu ocazia acestei sărbători sînt organizate conferințe, mese rotunde, discuții, forumuri, evenimente culturale.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?