Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Cum decurge vaccinarea anti-Covid în R.Moldova

22 iun. 2021,, 11:29   Societate
2727 4

631.346 doze de vaccin anti-Covid au fost administrate pînă la ora actuală populației R.Moldova. Cu doza I au fost vaccinare 401.379 persoane, iar circa 230 de mii de persoane au primit ambele doze.

Cea mai înaltă rată de vaccinare se atestă în capitală – 16%, urmată de raioanele Dubăsari, Rezina, Florești, Cimișlia, Soroca, Orhei – cu o rată de vaccinare de 13%. Restul raioanelor înregistrează o rată de imunizare de 10 la sută. Cea mai redusă rată de vaccinare se atestă la Ceadîr-Lunga, Comrat, Vulcănești.

Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, la ora actuală în stoc au rămas disponibile 380 de mii de doze vaccinuri. În proporție de 95 la sută a fost asimilat deja vaccinul Pfizer; în proporție de 70% - AstraZeneca; de 30 la sută – Sinovac. Funcționarii au dat asigurări că vaccinurile care au rămas nefolosite vor putea fi administrate în următoarele luni sau ani, în funcție de termenul de valabilitate al acestora.

Responsabilii de la Ministerului Sănătății au mai precizat că astăzi urmează a fi semnată dispoziția de repartizare a celor 20 mii de doze de vaccin Sputnik. Acesta va fi distribuit proporțional, în baza numărului populației arondate la o localitate sau alta.

Totodată, secretarul de stat al MSMPS, Denis Cernelea, a anunțat că în ultima săptămînă în țară se atestă o ușoară creștere a ratei de contagiozitate cu Covid, de 1,02%.


„Ceea nu poate să nu alarmeze privind posibilitatea creșterii numărului de cazuri la următoarea etapă. Una din cauzele acestei ușoare creșteri ar putea fi relaxarea restricțiilor, dar și amînarea vaccinării. De asemenea, avem o creștere a numărului de cazuri în țările din care avem un flux mare de persoane: Rusia, Armenia, Marea Britanie, Cipru”, a menționat Cernelea.

Secretarul de stat a mai anunțat că autoritățile întreprind toate măsurile în vederea recunoașterii certificului de vaccinare moldovenesc la nivel internațional.

În prezent, pe teritoriul țării activează 535 de puncte de vaccinare.

Reamintim că vaccinarea antiCOVID-19 în Republica Moldova este una benevolă, potrivit ultimelor informații cetățenii nu se grăbesc să se imunizeze din diferite motive, printre care, frica de vaccin și adesea imposibilitatea de a alege vaccinul cu care să fi imunizați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?