X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Cum vor vota alegătorii fără înregistrare la domiciliu sau cu reședința expirată

17 oct. 2020,, 17:30   Societate
5886 0

Astfel, alegătorii fără înregistrare la domiciliu și/sau cu reședința expirată vor putea vota fiind înscriși în lista electorală suplimentară.

Această categorie de alegători are obligația de a completa și de a semna o declarație pe propria răspundere privind abținerea de la votarea multiplă.

În cazul în care alegătorul are și domiciliu, și reședință, în perioada valabilității reședinței, acesta votează în localitatea în care își are reședința.

Cetățenii, care în ziua votării se află în spitale, stațiuni balneare, case de odihnă, amplasate în altă localitate decît locul permanent de trai, pot vota fiind incluși în listele electorale suplimentare, iar dacă instituțiile menționate se află pe același sector cu domiciliul/reședința lor ei vor fi incluși în listele pentru votarea la locul aflării.

Persoanele deținute pe baza unui mandat de arest pînă la pronunțarea sentinței judecătorești, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) a căror sentință nu este definitivă, cele care execută o sancțiune contravențională sub formă de arest, persoanele condamnate la închisoare (privațiune de libertate) prin hotărîre judecătorească definitivă, aflate în instituțiile penitenciare, vor vota fiind incluse în listele electorale suplimentare sau, după caz, în listele pentru votarea la locul aflării.


Persoanele în privința cărora este aplicată măsura preventivă sub formă de arest la domiciliu pot vota la locul aflării prin intermediul urnei mobile, cu informarea biroului electoral al secției de votare din perimetrul respectiv și organelor care exercită controlul respectării măsurii preventive.

Cît privește persoanele care își satisfac serviciul militar, acestea pot vota la secția de votare din localitatea în care este dislocată unitatea militară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?