X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3989

Cum a fost cumpărat şi furnizat gazul în R. Moldova

27 oct. 2021,, 08:15   Societate
4179 6

O companie din grupul PGNiG din Polonia (Polskie Górnictwo Naftowe i Gazownictwo), împreună cu concernul americano-ucrainean ERU, sînt cei care au cîștigat licitația de vînzare a unui volum de un milion de metri cubi de gaze, organizată de compania Energocom din Moldova, transmite Noi.md cu referire la mold-street.com.

Este prima procurare de gaz din surse alternative din istoria Republicii Moldova, iar la tenderul anunțat pe 25 octombrie, Energocom a primit șapte oferte.

Procurarea este una de probă și potrivit Guvernului „vine să testeze capacitatea de import a gazului din surse alternative și să balanseze presiunea joasă în sistemul aprovizionării cu gaze naturale”. Gazele urmau să fie livrate pe 26 octombrie.

Guvernul Republicii Moldova şi compania Energocom nu au anunţat preţul, dar urmează şi alte achiziţii.

Cine este furnizorul


Potrivit unui comunicat de presă al PGNiG, furnizor este PGNiG Supply & Trading, companie ce face partie din acest grup.

PGNiG este prezent la Bursa de Valori din Varșovia din 2005 şi este în propoție de 71,88% controlat de guvernul polonez, iar 28,12% din acțiuni sînt în circulație liberă. Grupul se ocupă de extracția de gaze naturale și țiței, importul, depozitarea și distribuția de combustibili, dezvoltarea zăcămintelor în Polonia și în străinătate și furnizarea de servicii geologice și geofizice.

„Grupul PGNiG este profund angajat în principiul solidarității energetice, pe care îl vedem ca o condiție pentru buna funcționare a pieței de gaze din Uniunea Europeană și din țările învecinate. Ghidați de acest principiu, ne-am hotărît să participăm la licitație, al cărei scop a fost să furnizăm de urgență economiei Moldovei gaze în cazul unor probleme cu aprovizionarea acesteia din Rusia”, a declarat Paweł Majewski, Președintele PGNiG SA.

Intermediarul

Furnizarea se va face în cooperare cu firma americano-ucraineană ERU (Energy Resources of Ukraine), partener principal al PGNiG în Ucraina.

„Considerăm că dificultățile actuale vor încuraja Moldova să-și diversifice sursele de aprovizionare cu gaze și să se integreze în continuare cu Uniunea Europeană, inclusiv prin implementarea reglementărilor comunitare privind piața gazelor”, a menționat cu acest prilej Yaroslav Mudryy, managing partner la ERU Group.

ERU este un grup de companii cu investiții străine, specializate în dezvoltarea de proiecte energetice în Ucraina. Grupul include și ERU Trading, care în iulie 2019 a devenit prima companie care a importat energie electrică din Europa în Ucraina. În august 2019, primul lot de GNL american pentru Ucraina a fost contractat tot de ERU Trading.

Compania de bază, ERU Management Services LLC, este înregistrată în SUA și are în total un angajat, dar generează afaceri de 270,08 milioane dolari. Există trei companii în familia corporativă a ERU Management Services LLC, iar persoana cheie este Dale Perry, potrivit bazei de date dnb.com.

Reamintim că în Republica Moldova a fost instituită starea de urgenţă în sectorul gazier, ca urmare a neacceptării de către Gazprom a livrării unui volum suficient de gaze.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?