X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

S-au scurs 30 de zile în care urma să fie evaluată activitatea lui Alexandr Stoianoglo

23 dec. 2021,, 08:31   Societate
3476 2

Cele 30 de zile în care comisia constituită de CSP urma să evalueze performanțele procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, s-au scurs.

Contactat de IPN, șeful Serviciului protocol, relații internaționale și cu publicul al CSP, Eugen Roșca, a precizat că membrii comisiei de evaluare sînt în așteptarea unei decizii a Curții de Apel Chișinău, unde Alexandr Stoianoglo a contestat activitatea comisiei. În funcție de decizia instanței de apel, vor fi hotărîte acțiunile ulterioare.

Comisia a fost constituită pe 23 noiembrie. Potrivit Regulamentului, în termen de cel mult 30 de zile, urma să întocmească un raport și să propună acordarea unuia din calificative: „excelent”, „bine” sau „ nesatisfăcător”.

Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Consiliului Superior al Procurorilor figurează o adresare a Lidiei Bulgac, membră a Comisiei de evaluare a performanțelor procurorului general.

Alexandr Stoianoglo, suspendat din funcție din luna octombrie, este acum sub control judiciar. Procurorii au finalizat urmărirea penală pe un capăt de acuzare – depășire a atribuțiilor de serviciu. Stoianoglo mai este acuzat de abuz în serviciu, corupere pasivă, darea declarațiilor mincinoase în fața unui organ competent și favorizarea unui grup criminal organizat. Recent, i-au fost înaintate alte două capete de acuzare –încălcarea inviolabilității vieții personale și divulgarea datelor urmării penale. Alexandr Stoianoglo pledează nevinovat.


Procedura de evaluare a performanțelor a fost inițiată ca urmare a unei sesizări a președintei Maia Sandu.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?