Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Incidentul cu blocarea jurnaliștilor în Zona de securitate este un semnal de alarmă

12 feb. 2021,, 09:42   Societate
2359 2

Delegația Republicii Moldova dezaprobă orice acțiune care îngrădește dreptul jurnaliștilor de a-și exercita meseria.

În acest sens, la întrunirea săptămînală a Comisiei Unificate de Control din 11 februarie și-a exprimat regretul în legătură cu incidentul care a avut loc cu 2 zile mai devreme la postul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii nr.11 (drept) cu implicarea jurnaliștilor unui post de televiziune, comunică moldpres.md cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Incidentul îngrijorător a fost discutat și la ședința din ajun a Comandamentului Militar Întrunit. În context, delegația Republicii Moldova a îndemnat părțile în procesul de pacificare la o mai bună conlucrare și comunicare, pentru a nu aduce atingere drepturilor și libertăților cetățenilor și a nu crea noi focare de tensiune în Zona de Securitate.

La aceeași întrunire, dezbaterile asupra formării ordinii de zi nu au apropiat părțile, iar ședința ordinară, la care urmau a fi examinate o serie de alte probleme cu impact direct asupra regimului Zonei de Securitate, nu a fost deschisă.

Delegația Republicii Moldova a condamnat poziția distructivă a părții transnistrene care de mai multe luni blochează ședințele Comisiei Unificate de Control.


În declarația semnată de membrii delegației Republicii Moldova este relevată degradarea continuă a situației în Zona de Securitate, în special începînd cu anul 2020, cînd exponenții Tiraspolului au admis un număr record de încălcări ale prevederilor înscrise în documentele operațiunii de pacificare.

Ședințele ordinare ale Comisiei Unificate de Control nu s-au ținut din octombrie 2020 pe motivul respingerii subiectelor propuse pentru ordinea de zi. Partea transnistreană refuză categoric nu doar identificarea soluțiilor, ci chiar cel puțin discutarea problemelor legate de răpirile de persoane care au avut loc în Zona de Securitate, despre situația care s-a creat în Zona de Securitate după introducerea abuzivă în mai 2019 a așa-numitor grăniceri, despre inițierea elaborării unui regulament al Comandamentului Militar Întrunit sau despre cauzele nesemnării rapoartelor acestuia.

Delegația Republicii Moldova consideră că aceste acțiuni ale Tiraspolului nu înseamnă altceva decît blocarea intenționată a procesului de pacificare și discreditarea acestuia în fața locuitorilor de pe ambele maluri ale rîului Nistru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?