X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Importul pieselor auto la mîna a doua. Deputatul Alaiba explică de ce este necesară o astfel de inițiativă

28 ian. 2021,, 08:41   Societate
3988 1

La propunerea deputatului PAS Dumitru Alaiba, în R. Moldova ar putea fi permisă importarea pieselor și accesoriilor pentru mijloacele de transport la mîna a doua. Inițiativa legislativă a fost deja înregistrată la Parlament și urmează a fi supusă dezbaterilor.

Autorul proiectului spune că interdicția actuală de a importa orice piese de mîna a doua nu are o justificare, în contextul în care în 2021, Republica Moldova a anulat limita de vîrstă la importul automobilelor, fiind permis importul automobilelor mai vechi de 10 ani, explică deputatul.

În prezent, în țara noastră este permis importul doar a pieselor noi. Potrivit lui Alaiba, condițiile actuale favorizează monopolurile și menținerea prețurilor exagerate pe piață, iar pe de altă parte - contrabanda cu piese de schimb uzate și corupția. Condițiile actuale practic impun mulți șoferi care dețin automobile, să recurgă la piața neagră.

Contactat de Noi.md, deputatul a menționat că acestă inițiativă aduce mai multe beneficii pentru cetățeni.

"Acum avem un nonsens: mașinile de 20 de ani sînt permise, dar oglinzile de jumătate de an care pur și simpu nu au acte de proveniență nu e permis. Care e logica aici?! Eu sînt contra importului mașinilor, dar cred că inclusiv pentru mediu este mai puțin dăunătoare reutilizarea pieselor de schimb decît aducerea celor noi. Avem altă problemă cu piesele produse în China făcute din materiale necalitative, acestea sînt permise, dar o piesă originală care a fost folosită de cîteva ori într-o mașină și reutilizată asta e interzisă. Acesta e paradoxul pe care încercăm să-l rezolvăm", a relatat Alaiba.


Parlamentarul mai spune că utilizarea pieselor la mîna a doua este o practică răspîndită în Moldova, dar din cauză că se recurge la contrabandă, sînt ratate venituri importante la bugetul de stat.

„Actualul cadru legal duce la faptul ca proprietarii mașinilor înmatriculate în Republica Moldova ce nu mai sînt în producție (iar pentru multe nu există piese noi de schimb, ci doar piese uzate) sînt condamnați să recurgă la corupție pentru a-și deservi automobilul”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Dumitru Alaiba a menționat că pe marginea proiectului de lege vor fi organizate dezbateri cu reprezentanții societății civile, inclusiv ONG-uri de mediu care se vor expune asupra siguranței importului pieselor uzate dar și riscurile cărora se pot expune cei care le folosesc în reparația automobilelor sale.

Opinia specialiștilor este categorică. Un astfel de proiect de lege nu poate fi aprobat

În primul rînd, proiectul de lege propus indică o neînțelegere totală de către politicienii nechibzuiți ai statului a posibilelor consecințe negative în domeniul transportului auto.

Aceste decizii vor avea efecte negative foarte grave asupra economiei, ecologiei și securității.

Nu este un secret că orice piesă de schimb a mașinii are o anumită durată de viață. Înlocuirea sa se face atunci cînd este uzată în totalitate, din cauză deteriorării mecanice sau a expirării duratei de viață. Atunci cînd cetățeanul cumpără o anumită piesă de schimb, el trebuie să înțeleagă ce el cumpără, cine asigură funcționalitatea și eficiența acestei piese de schimb, cine își asumă obligația de înlocuire gratuită a acesteia în caz de defectare în perioada de garanție și cine este responsabil de eventualele amenințări grave la adresa vieții și sănătății, ca urmare a utilizării piesei de schimb vechi.
Adoptarea acestei legi va permite importul nu numai a oglinzilor și accesoriilor, după cum indică autorul proiectului de lege, dar și a pieselor de schimb care afectează direct utilizarea în siguranță a vehiculului, care cel mai adesea ies din funcțiune din cauza calității cunoscute a drumurilor noastre: elemente de suspensie, de direcție, elemente de siguranță pasivă. Cine va putea determina durata de viață sau gradul de uzură al piesei de schimb? Folosirea elementelor, a blocurilor electronice, a senzorilor utilizați poate duce la faptul ca acestea să nu funcționeze atunci cînd este nevoie sau să nu funcționeze corect. De asemenea, la instalarea acestor elemente utilizate, este imposibil de verificat starea lor internă și de evaluat în mod obiectiv performanța lor. Este înfricoșător chiar și să ne gîndim la ce se poate întîmpla în cazul în care după un accident în mașină vor fi schimbate airbag-urile uzate cu altele folosite, sau furtunurile sistemului de frînare. Dar așa ceva se poate întîmpla. Cine va răspunde? Probabil nimeni! Pentru că nimeni nu va oferi o garanție la acest tip de piese de schimb, să nu mai vorbim de certificatele de conformitate, de origine etc.

Consecințele se vor manifesta foarte curînd prin creșterea numărului de accidente rutiere, creșterea riscurilor de vătămare a vieții și a sănătății oamenilor.

Sîntem mai mult ca siguri că stimatul deputat, autorul proiectului de lege, pledează pentru ca țara noastră să-și îmbunătățească ecologia, pentru ca noi toți să trăim într-un mediu sigur, să respirăm aer curat și să nu suferim de boli respiratorii. Dar proiectul de lege propus nu contribuie deloc la acest lucru, deoarece deschide calea spre importul de anvelope folosite, acumulatoare, pe care, dacă vom avea noroc, le vom putea folosi timp de șase luni sau un an. Apoi, drumul lor va fi direct la gunoiște, pentru că nu avem nici o modalitate de a le recicla. Apropo, din piese de schimb de la mîna a doua pot fi asamblate și motoare. Adevărul e că acestea vor arunca în atmosferă de sute de ori mai multe gaze decît cele noi, dar cui îi pasă.

Avem în țară o mulțime de companii care se ocupă cu importul și vînzarea pieselor de schimb. Acestea sînt companiile importatoare de mașini și companii independente importatoare și distribuitoare de piese de schimb. Există reprezentanțe ale unor mari firme internaționale. De-a lungul anilor, aceste companii au investit mult în dezvoltarea afacerilor: a fost recrutat și instruit personalul, au fost construite multe depozite, organizată livrarea către consumatorul final. În acest segment este o concurență mare, care nu permite nici un monopol. Prețurile sînt formate de piață într-o luptă competitivă.
De aceea ni se pare că argumentul privind monopolul asupra importului de piese de schimb, ca urmare a faptului că există un nivel ridicat de prețuri pentru ele, nu este întemeiat. Cu atît mai mult că nu acest lucru contribuie la contrabandă, ci cea mai mare problemă a statului nostru - corupția.

Autorizarea importului pieselor de schimb utilizate, prețul de achiziție al cărora va fi imposibil de determinat și, ca urmare, și plățile în buget la import, va contribui doar la contrabandă și corupție, și nu va duce la o scăderea acesteia, după cum sugerează autorul proiectului de lege. Unde nu există reguli stricte și clare, apare libertatea iubitorilor de scheme ilegale.

Și în final: de ce parlamentarii noștri nu iau în considerare cele mai bune practici ale vecinilor noștri care, avînd grijă de cetățeni, nu permit importul pieselor de schimb uzate, ci îi ajută să-și actualizeze vechiul parc auto. România, începînd cu anul 2005, prin intermediul Programului RABLA, i-a încurajează pe cetățenii săi să scape de mașinile vechi (mai mult de 10 ani) și să cumpere altele noi.

În 2021, suma rambursata va fi de aproximativ 6 500 de lei românești (aproximativ 1350 de euro), plus 1000 de lei românești suplimentar la procurarea unui automobil cu limita de emisii de mai puțin de 96 de grame de CO2 sau a unei mașini pe gaz (comprimat sau lichifiat), iar dacă automobilul cumpărat este hibrid sau electric, atunci compensația va constitui 20 000 sau, respectiv, 45 000 de lei românești.

Politicienii noștri deseori de la diferite tribune și forumuri afirmau despre încercarea noastră de a armoniza legislația noastră cu cea europeană, chiar există și un Acord semnat în acest sens, dar, din păcate, inițiativele deputaților nu se încadrează în nici un fel în aceste declarații, ci, dimpotrivă, doar ne îndepărtează de obiectivele declarate.

Cum și cine va determina prețul, acolo unde există un cîmp imens pentru corupție și cu siguranță vor începe să fie aduse piese noi ca fiind utilizate, pentru a reduce impozitele și din nou ne vom confrunta cu corupție și concurență neloială.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?