X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Liber la pescuitul scrumbiei de Dunăre. Află de cînd

12 mai. 2021,, 18:02   Societate
3297 0

Începînd cu 16 mai curent, este permis pescuitul sportiv, amator și de agrement la scrumbia de Dunăre (Alosa immaculata).

Scrumbia de Dunăre este un peşte de sezon, care trăieşte în Marea Neagră, iar în perioada aceasta, timp de aproximativ două luni şi jumătate, migrează în fluviul Nistru pentru reproducere și hrană.

Potrivit unui ordin al Agenției de Mediu, deținătorii permiselor de pescuit au dreptul să pescuiască în perioada de prohibiție doar această specie, de la 16 mai pînă la 14 iunie 2021.

Pescuitul este posibil în cursul inferior al fluviului Nistru, de la satul Palanca, raionul Ştefan Vodă, şi pînă la barajul Centralei hidroelectrice Dubăsari, precum şi pe braţul Turunciuc.

În restul bazinelor acvatice din ţară și pentru restul speciilor de pești rămîne în vigoare regimul de prohibiţie, valabil pînă la 14 iunie 2021.


Potrivit prevederilor ordinului, pescuitul scrumbiei se permite doar în cursul zilei, de la răsăritul pînă la asfințitul soarelui, iar numărul de cîrlige pentru un pescar amator nu trebuie să fie mai mare de cinci la toate uneltele folosite.

Dimensiunea minimă a scrumbiei care se permite a fi pescuită în fluviul Nistru este de 20 de centimetri. Puietul de pește de dimensiuni mai mici decît cea menționată trebuie să fie eliberat în mediul acvatic în stare vie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?