Potrivit sursei, acțiunile au loc, după ce mai multe cazuri de dobîndire ilicită a cetățeniei au fost raportate la CNA de către conducerea Agenției Servicii Publice (ASP).
Potrivit faptelor investigate, în perioada anilor 2022-2024, mai mulți cetățeni străini, intenționînd să dobîndească cetățenia Republicii Moldova prin recunoașterea faptului că ar avea cel puțin unul dintre părinți, bunei sau străbunei născuți pe teritoriul Republicii Moldova, acționînd personal, sau prin persoane împuternicite, folosind acte de stare civilă cu conținut denaturat, obțineau extrasele certificatelor de naștere ale persoanelor născute pe teritoriul Republicii Moldova. Documentele erau eliberate pe numele unor persoane care aveau nume și prenume asemănător cu pretinsele rude (bunei, străbunei), astfel încît să întrunească condițiile de dobîndire a cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere.În cadrul acțiunilor procesuale efectuate de ofițerii CNA în ziua de 03.06.2024 sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, au fost efectuate 10 percheziții în urma cărora au fost ridicate obiecte și documente relevante cauzei penale. Astfel, șase persoane au calitatea de bănuit și urmează, după audieri, să fie cercetate în stare de libertate.
CNA precizează că, în perioada analizată (01.01.2022-15.04.2024) au fost depuse 4317 cereri de dobîndire a cetățeniei R. Moldova din care 2577 de cereri au fost acceptate, 210 au fost refuzate și restul se află în proces de examinare sau suspendate pînă la primirea răspunsurilor de la autorități.
Adăuga comentariu