Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Statul ar putea veni cu compensații pentru populație

12 oct. 2021,, 08:13   Societate
3375 0

Vicepremierul, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat că Guvernul pregăteşte măsuri de sprijin social pentru populaţie în cazul creşterii tarifelor.

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta el a declarat, luni, într-un briefing de presă.

El a menţionat că "este vorba despre pachete de sprijin pentru păturile social-vulnerabile ale populaţiei, precum şi pentru industriile care vor fi cel mai mult afectate".

Referindu-se la preocupările cetăţenilor cu privire la posibilele întreruperi ale energiei electrice, Spînu a spus că aceştia nu ar trebui să se îngrijoreze - "alimentarea cu energie electrică este menţinută la un nivel ce asigură securitatea energetică a ţării".

Spînu a spus că Guvernul "ţine mîna pe puls" în ceea ce priveşte livrările de la Centrala de la Cuciurgan - "aprovizionarea acoperă cererea şi nu există niciun risc".


Potrivit lui, în cazul unor circumstanţe neprevăzute, autorităţile au un plan de rezervă în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze.

"Guvernul negociază cu partenerii căile alternative pentru aprovizionarea cu gaze, dacă va fi necesar. De asemenea, se pregătesc rezervele de combustibil şi reducerea consumului de gaz. Aceasta este doar o opţiune de rezervă, pentru care ar trebui să fim pregătiţi în situaţia actuală", a spus Spînu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?