X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Un copil de 1 an, internat la spital, după ce o bucată de hîrtie i-a ajuns în plămîni

24 mai. 2021,, 18:14   Societate
3899 0

Un copil de un an a fost internat la Institutul Mamei și Copilului cu tuse persistentă de aproximativ două luni. Pacientul a urmat tratamente repetate cu antibiotic în suspensie și sirop antitusiv, la indicația medicului de familie și medicului pediatru.

Însă, după cum s-a depistat ulterior, copilul aspirase o bucată de hîrtie, care îi obtura bronhul principal stîng.

Purtătorul de cuvînt al IMC, Maxim Cazacu, a declarat că mama s-a adresat cu copilul cu tuse persistentă, pacientul fiind internat în Secția Pneumologie. După ce s-a constatat că tusea nu trecea, s-a decis ca pacientului să îi fie efectuată investigația radiografică a cutiei toracice, transmite NOI.md cu referire la IPN.

Ulterior a fost efectuată fibrobronhoscopia, în cadrul căreia s-a determinat un corp străin care obturează bronhul principal stîng. S-a efectuat bronhoscopia cu tub rigid sub anestezie generală cu ventilație asistată pentru extragerea corpului străin. Corpul străin a fost extras fragmentat, fiind vorba despre hîrtie.

Peste cinci zile, s-a efectuat fibrobronhoscopia repetată, resturi de corp străin nu s-au determinat. Joi copilul a fost externat din instituția medicală.


Specialiștii atenționează că copiii cu vîrsta de 1-3 ani sînt cel mai des implicați în cazuri de aspirație a corpilor străini. Părinții sau persoanele care au în grijă minori sînt atenționați să fie precauți și să nu neglijeze importanța culturii alimentare, supravegherii permanente a copiilor mici, precum și importanța recunoașterii momentului de aspirație și adresării precoce la medic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?