Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Directorul CFM a îndemnat feroviarii să nu oprească circulația trenurilor (DOC)

18 feb. 2021,, 15:10   Societate
4048 0

Conducerea întreprinderii de stat "Calea ferată din Moldova" și-a cerut scuze de la angajații de la nodul feroviar Ocnița pentru situația cu privire la întîrzierea achitării salariilor, spunînd că sînt luate măsuri pentru rezolvarea acestei probleme, dar, de asemenea, i-a îndemnat să nu oprească circulația trenurilor, deoarece acest lucru va agrava și mai mult situația economico-financiară a întreprinderii.

Acest lucru este menționat în mesajul pe care directorului general interimar al ÎS "CFM" Adrian Onceanu a adresat-o lucrătorilor de la nodul feroviar Ocnița, care anterior printr-o telegramă l-au informat despre intenția de a opri complet circulația tuturor trenurilor, dacă pînă la 22 februarie nu va fi achitată datoria față de ei pentru plata salariilor, relatează Noi.md.

Directorul general interimar al Întreprinderii de Stat "Calea Ferată din Moldova" a menționat că conducerea căii ferate își cere scuze din cauza situației create, nu din vina lor, cu privire la întîrzierea achitării salariului.

"Vă informez că am întreprins și întreprind în prezent măsuri pentru soluționarea acestei probleme", a scris Adrian Onceanu.

El a subliniat că oprirea circulației trenurilor va agrava și mai mult situația financiară și economică dificilă a Căii Ferate.


"Am o rugăminte convingătoare pentru Dvs. să vă abțineți de la acțiuni menite să oprească circulația trenurilor. Despre măsurile întreprinse de mine și rezultate vă voi informa săptămînal. Mizez pe înțelegerea și răbdarea dvs.", a menționat directorul general interimar al Întreprinderii de Stat "Calea Ferată din Moldova".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?