Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Șeful Procuraturii din Ștefan Vodă riscă confiscarea averii nejustificate

19 apr. 2022,, 15:01   Societate
2269 0

În urma controlului averii procurorului șef al procuraturii Ștefan Vodă, Vladislav Guzi, inițiat de inspectorul Autorității Naționale de Integritate (ANI), a fost depistată diferența substanțială în mărime de peste 265 de mii de lei, sumă care n-ar fi nejustificată.

ANI a emis act de constatare a încălcării regimului juridic al declarării averii și intereselor personale, iar șeful procuraturii riscă să rămînă fără acești bani și fără drept de a ocupa o funcție publică timp de trei ani, transmite Noi.md cu referire la agora.md.

ANI precizează că averea a fost identificată pentru perioada 2016-2021, în care inspectorul de integritate a analizat toate operațiunile subiectului cu privire la cheltuieli, venituri, informațiile indicate în declarațiile de avere și interese personale, pe care le-a depus pe portalul public.

Drept urmare, s-a stabilit diferența între averea dobîndită și veniturile obținute, pînă la 7 august 2021, în mărime de peste 265 de mii de lei.

În apărarea sa, după ce a făcut cunoștință cu învinuirile, Vladislav Guzi, a menționat că, mai multe calcule efectuate nu sunt corecte, dar avînd în vedere faptul că nu le-a fost acordată tente defectuală, le-a lăsat fără expunere. Procurorul afirmă că nu este de acord cu învinuirile și roagă insistent, să fie tratat la cel mai serios mod punctul său de vedre.


În continuare, ANI va transmite o cerere în instanța de judecată spre examinare în vederea încasării în folosul statului a valorii diferenței substanțiale sau a confiscării acesteia.

Dacă magistrații vor lua o astfel de decizie, procurorul ar putea rămîne și fără funcție, dar și fără dreptul de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?