X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Corneliu Groza, mesajul la finalul mandatului de șef al Poliției de Frontieră

23 dec. 2020,, 10:54   Societate
4716 0

După ce ieri, Guvernul a aprobat cererea de demisie a lui Corneliu Groza, fostul șef al Poliției de Frontieră a venit cu un mesaj de final de mandat.

„Stimați polițiști de frontieră, Dragi colegi din sistemul Afacerilor Interne,

Îmi închei mandatul de șef al Poliției de Frontieră și îmi anunț plecarea din sectorul public în sectorul privat. Este o decizie ce-mi aparține în totalitate, fiind motivat de circumstanțe personale.

Țin să mulțumesc tuturor că ați avut încredere în mine și mi-ați oferit suportul de a realiza un șir de activități frumoase la Poliția de Frontieră. Un an de zile - o perioadă care am dedicat-o frontierei, o perioadă care nu a fost ușoară și care m-a marcat ca personalitate. Însă, mă bucur că împreună cu echipa Poliției de Frontieră am reușit să fim puternici, curajoși și să prestăm servicii de calitate la trecerea frontierei de stat.
Pot să vă spun că voi pleca din fruntea instituției fiind sigur că în toată această perioadă nu am făcut altceva decât să respect acele promisiuni date polițiștilor de frontieră, încă de la început de mandat.

Asumarea responsabilității față de gestionarea eficientă a frontierei de stat a fost o provocare pentru mine, deși am o experiență vastă în sistemul MAI. Mai mult ca atât, mandatul meu a fost marcat de pandemie, un test al rezistenței pentru toate instituțiile statului. Cu mândrie și satisfacție pot menționa că polițiștii de frontieră și-au îndeplinit cu demnitate și profesionalism misiunea pe linia de combatere a riscului de răspândire a COVID-19 și, vă asigur că, o vor face și în continuare. Pe alocuri, multe lucruri la frontieră au fost improvizate doar pentru a menține liniștea și ordinea la hotarele țării.


Vă îndemn, stimați polițiști de frontieră, că indiferent de conducătorul care va accede în fruntea instituției, să vă onorați datoria faţă de ţară şi cetăţeni. Simţul patriotic şi spiritul de responsabilitate să vă aducă succese şi rezultate palpabile în activitatea frontalieră. Să aveți determinare, curaj și sănătate!!!”, se arată în mesajul lui Corneliu Groza.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?