Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Directorul Asociației Naționale a Piscicultorilor a adresat o scrisoare deschisă lui Slusari

12 feb. 2021,, 08:30   Societate
5713 2

Directorul executiv al Asociației Naționale a Piscicultorilor din Republica Moldova (ANPRM), Gheorghe Gheorghiu a adresat o scrisoare deschisă deputatului în parlament din fracțiunea Platforma DA (PPDA), vice-speakerului Alexandru Slusari.

În scrisoarea postată pe rețeaua Facebook, el a anunțat că piscicultorii sînt îngrijorați de două proiecte de lege propuse de Slusari, care, în cazul adoptării lor, vor duce la distrugerea industriei piscicole. În acest sens, crescătorii de pește solicită deputatului PPDA să-și retragă proiecte de lege.

Este vorba despre proiecte de lege nr. 448 din 12.11.2020 și nr. 528 din 22.12.2020. În scrisoare se menționează faptul că pe data de 30 ianuarie a anului 2021, a avut loc adunarea generală a membrilor Asociației Naționale a Fermierilor din Republica Moldova, la care a fost invitat un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, precum și deputați din cele trei fracțiuni parlamentare, inclusiv și Alexandru Slusari, pentru a discuta aceste proiecte de lege.

"Dar ne-ați refuzat, ignorînd faptul că există aproximativ zece mii de oameni în industria piscicolă. Solicitarea Adunării Generale a fost unanimă: ca deputatul PPDA Alexandru Slusari să-și retragă proiectele de lege nr.448 și 528", a scris Gheorghe Gheorghiu.

"Am decis să mă adresez cu o scrisoare deschise. Poate că așa veți înțelege ce se poate întîmpla dacă aceste legi vor fi adoptate. Vreau să clarificăm atît aspectul moral, cît și cel juridic", continuă șeful ANPRM.


Referindu-se la aspectele morale, Gheorghe Gheorghiu și-a exprimat regretul că în notele informative la proiectele menționate sînt prezentate informații incorecte.

Astfel, în nota informativă la proiectul de lege nr. 448 se spune că "în prezent, unele agenți economici, precum și unele întreprinderii piscicole (societăți pe acțiuni) nu respectă regulamentul Hotărîrea Guvernului nr. 977 din 16.08.2016 privind aprobarea Normelor standard de exploatare a lacurilor/iazurilor de acumulare, respectiv obiectele acvatice sînt adesea folosite până la nămolire și secare și anume din acest motiv se propune operarea unor modificări și completări la Legea apelor nr. 272/2011".

Directorul ANPRM și-a exprimat nedumerirea cu privire la proveniența unor astfel de informații despre înămolire și secare și a cerut să fie adus măcar un exemplu concret. Potrivit lui, dimpotrivă, cele mai mari încălcări și fraude au loc la bazinele acvatice deținute de administrațiile publice locale, iar în confirmarea acestui fapt pot fi aduse multe exemple concrete.

Potrivit lui Gheorghe Gheorghiu, după citirea prevederilor Legii nr. 448 și a notei informative, se creează impresia că autorii documentului au o dorință enormă de a da în închirie pămîntul sub apă (precum și digurile de protecție). Cu toate acestea, nu se ia în considerare faptul că peștele nu crește ca grîul în pămînt. Gheorghiu menționează că acest lucru ar putea duce la faptul că toate fermele piscicole privatizate trebuie să fie returnate primăriilor, pentru ca acestea să poată da în chirie terenul, în pofida riscurilor existente de distrugere a agenților economici și lichidare a locurilor de muncă.

"Sau poate doriți să faceți o revoluție feudală și să expropriați treptat mai întîi piscicultura și apoi toată agricultura? Vreau să subliniez că, în conformitate cu Programul de privatizare pentru anii 1995-1996 (Legea nr. 390-XIII din 15.03.1995), au fost supuse privatizării mii de întreprinderi, inclusiv întreprinderile piscicole asociației "PRUT", în care singurul fondator și acționar pînă la privatizare era statul, și pămîntul de sub iazuri aparținea statului. Terenurile care au fost transmise gospodăriilor piscicole au fost plătite de stat. Și acum aceste terenuri cumpărate trebuie returnate primăriilor gratis?", se întreabă Gheorghiu.

El este convins că "consecințele vor fi foarte grave pentru piscicultură, ele pot duce chiar la distrugerea completă a acesteia". Drept exemplu, el aduce situația, cînd primăria Prodănești și Domuljeni, reieșind din proiectele de legi prezentate de Slusari, au început deja să solicite de la Asociația Piscicultorilor să semneze contracte de arendă a terenurilor subacvatice, în același timp cer prețuri foarte mari (mai mult de 2500 lei/ha), în ciuda faptului că lacurile nu le aparțin.

Gheorghiu nu este de acord și cu afirmația din nota informativă precum că "gospodăriile piscicole gestionează obiectele acvatice ineficient, prost și neglijent, de exemplu, ploile puternice distrug adesea structurile hidrotehnice (digurile de protecție) ale obiectelor acvatice gestionate de gospodăriile piscicole. Ca urmare, iazurile sînt inundate, crește stuf, ceea ce duce la degradarea și imposibilitatea utilizării lor ulterioare conform destinației".

"Acestea sînt deviații absolute și noi sîntem convinși că deputatul Slusari deține informații absolut greșite Dacă nu, dați-ne exemple reale, nu doar cuvinte", scrie directorul ANPRM.

Referindu-se la aspectul juridic, el a subliniat că modificarea legislației propuse de aceste proiecte de lege este absolut nereușită.

"Sperăm că vom fi înțeleși. Considerăm că și noi, piscicultorii, sîntem specialiști în domeniul nostru și am dori și noi să participăm la elaborarea proiectelor de lege în domeniul piscicol. Avem multe probleme care trebuie rezolvate. Ne bucurăm că domnul Slusari susține fermierii, iar subvențiile au ajuns la un miliard o sută de milioane de lei, iar mulți fermieri au primit compensații pentru pierderile cauzate de secetă. Dar noi sîntem îngrijorați de faptul că piscicultorii nu au primit nici o compensație, cel puțin pierderile din cauza secetei sînt mult mai grave decît în restul agriculturii. Iar subvențiile sînt zero", a conchis Gheorghe Gheorghiu în scrisoarea sa deschisă adresată lui Alexandr Slusari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?