X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Procuratura Generală a pornit urmărirea penală în privința achiziționării blanchetelor pentru pașapoarte

22 oct. 2021,, 10:20   Societate
2556 0

Astăzi în rezultatul examinării adresării prim-ministrului Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, prin care a sesizat despre acțiunile pretins ilegale ale factorilor de decizie ai Î.S. CRIS Registru și Agenției Servicii Publice, Procuratura Generală, a dispus pornirea urmăririi penală în baza art.327 alin.(2) din Codul penal (Abuzul de serviciu), scrie jurnal.md

Astfel, potrivit investigațiilor preliminare au fost stabilite bănuieli rezonabile că, factorii de decizie din cadrul Agenției Servicii Publice, au încheiat contracte de prestări servicii și acorduri adiționale frauduloase, fără petrecerea procedurii de achiziții publice, în scopul favorizării unui agent economic concret, informează Procuratura Generală.

Prin urmare, sînt investigate circumstanțele în care aceștia sînt suspectați că au majorat nejustificat cantitatea și suma contractului pentru achiziționarea blanchetelor cu tehnologii de personalizare pentru actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare, fapt ce a prejudiciat interesele statului.

La moment, în cadrul cauzei penale vizate supra, se efectuează acțiuni de urmărire penală pentru asigurarea investigării complete, obiective și sub toate aspectele a circumstanțelor acestui caz.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?