X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Fermierii, în ședință cu deputații moldoveni: Subiectele abordate

18 oct. 2022,, 17:15   Societate
2179 0

Azi, Asociația Forța Fermierilor împreună cu Asociația Moldova fruct a participat la ședința de lucru cu deputații din comisia parlamentară pentru agricultură și industrie alimentară, la care a fost dezbătut proiectul legii privind programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Este vorba de rambursarea sumelor TVA , acumulate în cont de către agricultori, cu care pot fi stinse impozitele și contribuțiile aferente salariului, anunță fermierii.

„Organizația noastră regretă că acest proiect nu a fost discutat cu organizațiile de fermieri la etapa inițială de elaborare. Forța Fermierilor a constatat întîrzierea semnificativă cu înaintarea inițiativei respective și că în redacția propusă documentul nu poate fi adoptat!, searată în mesajul celor de la Forța Fermierilor.

În cadrul discuțiilor fermierii au înaintat un șir de propuneri de îmbunătățire esențială a proiectului în cauză. Aceștia au insistat la:

1. extinderea termenului de aplicare a Programului de rambursare a TVA pănă la 31 decembrie 2023;

2. aplicarea Programului pentru toți agricultorii, în contextul unei crize de proporție în sectorul agrar, cauzat de seceta, restricții la export în Federația Rusă, scumpiri exorbitante pentru resurse necesare producerii și prețuri derizorii la materia prima.


3. rambursarea TVA la impozitele și contribuțiile CALCULATE, ci nu achitate, întrucît în situația actuală fermierii nu dispun de resurse financiare suficiente pentru plata impozitelor, sau stîngerea datoriilor agricultorilor față de stat cu TVA în cont prin compensări reciproce și fără transferuri bănești.

4. extinderea mecanismului de rambursare a TVA pentru mai multe impozite, care urmează să achite agricultorii, în special pentru impozitul funciar și impozitul pe venit.

„Deputații în mare parte au căzut de acord cu propunerile noastre și urmează mîine să discute subiectul cu Ministerul Finanțelor. Totodată, am convenit că prin decizia urgentă a CSE fie va fi permisă depunerea dosarelor pentru subvenții la AIPA fără certificatul de la inspectoratul fiscal privind lipsa datoriilor față de stat, fie va fi prelungit termenul de depunere a dosarelor pănă la 30 noiembrie 2022”, se mai arată în mesajul organizației Forța Fermierilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?