X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Încă un vameș, în vizorul ANI pentru incompatibilitate de funcții

15 apr. 2021,, 11:57   Societate
2450 0

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare a încălcării regimului juridic al incompatibilităților de funcții de către un inspector al Postului Vamal Cuciurgan din cadrul Serviciului Vamal. Acesta pe lîngă funcția de vameș deținea și o firmă specializată în vînzarea îmbrăcămintei și a încălțămintei.

Potrivit inspectorilor de integritate, vameșul s-a aflat în mai multe funcții în cadrul serviciului vamal începînd cu anul 1999, iar din luna iunie 2009, acesta și-a fondat o firmă împreună cu alte două persoane cu activitate în comerțul cu amănuntul al hainelor și încălțămintei.

În cadrul acestei firme, vameșul deținea și calitatea de administrator cu partea socială de 34 % din capitalul social de 5400 lei.

Deși, în cadrul controlului, inspectorul de integritate nu a stabilit încasarea unui salariu din calitatea de administrator și de asociat, totuși a concluzionat că acesta a admis incompatibilitate de funcție prin faptul că a deținut concomitent cu statutul de funcționar vamal și funcții în conducerea firmei, fără a întreprinde acțiuni de soluționare a incompatibilității.

După ce a fost informat despre inițierea procedurii de control în privința sa, subiectul a încercat să își soluționeze stările de incompatibilitate, fiind exclus din funcțiile firmei abia în vara anului 2020.


Pe acest caz, inspectorul ANI a decis ca vameșul să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani și includerea acestuia în Registrul Interdicțiilor.

Dacă actul va rămîne definitiv, ANI va sesiza Serviciul Vamal pentru demararea procedurii de eliberare din funcție a subiectului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?