Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Singura fotografie în care Eminescu apare alături de Veronica Micle (FOTO)

15 ian. 20:00   Societate
3146 0

Ca orice femeie îndrăgostită, Veronica Micle își dorea mult să se fotografieze alături de Mihai Eminescu.

Dorința avea să i se îndeplinească în aprilie 1888 cînd, după spusele lui Slavici, cei doi îndrăgostiți aveau să se fotografieze la Botoșani. O fotografie care, din nefericire, nu s-a păstrat. În același an însă, se pare că Veronica Micle și Mihai Eminescu s-au fotografiat și în București, împreună cu un grup de scriitori și actori.

Fotografia a fost dăruită de actorul Nicolae Soreanu, în semn de prețuire, ucenicului tipograf Nicolae Teodorescu, cel care realiza afișele pentru Teatrul Național. O fotografie care s-a transmis din generație în generație în familia Teodorescu, împreună cu explicațiile oferite de către Soreanu. Potrivit acestor explicații, personajul din rîndul din dreapta sus, cu mustăți proeminente, purtînd pe cap o pălărie, este chiar Mihai Eminescu. În dreapta sa, purtând o pălărie vieneză, cu panglică, se află Veronica Micle, iar în stînga poetului, se găsește Al. Vlahuță. Și, nu în ultimul rând: în prim-plan se află I. L. Caragiale, duelându-se cu bastonul cu Ștefan Iulian (actor care jucase pe scena Teatrului Național în piesa de debut a lui Caragiale, „O Noapte Furtunoasă"), care ține în mînă o sabie din recuzită,continuarea articolului citiți pe moldovenii.md.

8
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?