Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Averea lui Dumitru Diacov ar putea fi confiscată

25 feb. 2021,, 19:29   Societate
3449 3

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința deputatului democrat, Dumitru Diacov. Potrivit unui comunicat de presă, totul după ce autoritatea a realizat un control al averii și intereselor personale, care a fost efectuat pentru perioada 2014 - 2019, fiind extins și asupra soției parlamentarului.

În cadrul verificărilor efectuate și a documentelor obținute, inspectorul de integritate a constatat existența unei diferențe substanțiale, în mărime de peste 600 de mii de lei, între averea dobîndită și veniturile obținute de către deputat și soția acestuia.

Deși, democratul s-a bucurat de dreptul de a-și expune punctul de vedere în cadrul procedurii de control, acesta și-a justificat doar o parte din averea deținută.

Ca urmare a celor constatate, ANI va transmite cauza în instanța de judecată pentru declanșarea procedurii de confiscare a acestei averi nejustificate.

Dacă actul emis de ANI va rămîne definitiv, Diacov riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de parlamentar pentru o perioadă de 3 ani.


Totodată acesta va fi inclus și în Registrul interdicțiilor al ANI.

Act de constatare ANI în pr... by Jurnal.md

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?