Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Starea de urgență, prelungită cu încă 60 de zile

2 feb. 2023,, 15:42   Societate
2372 0

Parlamentul Republicii Moldova a declarat stare de urgență pe întreg teritoriul țării, pe o perioadă de 60 de zile, începînd cu data de 4 februarie 2023. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul ședinței plenare de joi, 2 februarie, urmare a propunerii venite din partea Guvernului. Autoritățile își argumentează hotărîrea prin războiul din Ucraina, necesitatea de gestionare a crizei refugiaților și de asigurare a securității energetice a Republicii Moldova.

„Noi cu toții am simțit efectele groaznice ale unui război inuman, care se desfășoară în imediata apropiere, așa cum am simțit și efectele energetice impuse de același agresor”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița de la tribuna Parlamentului.

„Nu-i nimeni fericit de starea de urgență pe care trebuie să o prelungim de fiecare dată, dar trebuie să înțelegem contextul care determină această decizie: avem un război la hotar, care nu își vede capătul. Avem nevoie să luăm anumite decizii repede”, a declarat deputatul PAS, Lilian Carp.

Propunerea Guvernului a fost criticată de opoziție, care a părăsit sala plenară în semn de protest. Astfel, pentru adoptarea Hotărîrii au votat 60 deputați PAS prezenți în sală. Decizia intră în vigoare la data adoptării.

Documentul prevede că, pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții care sînt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.


Instituită pe 24 februarie 2022, odată cu izbucnirea războiului în Ucraina, starea de urgență a fost prelungită de mai multe ori, ultima decizie în acest sens fiind adoptată pe 1 decembrie, pentru încă 60 de zile.

0
0
0
0
11

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?