X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Patru studenți ai Universității de Stat din Moldova vor face stagiu la Parlament

25 noi. 2021,, 13:45   Societate
4610 1

Patru studenți ai Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) vor desfășura un stagiu la Parlamentul Republicii Moldova.

Anunțul a fost făcut, în debutul ședinței plenare de astăzi, de către Veronica Roșca, vicepreședinta Comisiei juridice, numiri și imunități.

Deputata a specificat că timp de două săptămîni studenții se vor familiariza cu activitatea parlamentarilor și, astfel, vor putea cunoaște îndeaproape rolul unui deputat în Legislativul țării.

25.11.2021 Ședința plenară a Parlamentului

Cei patru studenți au fost prezenți la ședința în plen a Parlamentului, fiind salutați de Președintele forului legislativ, Igor Grosu.


”Vă dorim succes în cadrul stagiului și perseverență pentru a putea deveni pe viitor, într-o competiție cinstită, deputați în Parlamentul Republicii Moldova”, a menționat Igor Grosu.

Stagiul este realizat la inițiativa Asociației Studenților în Drept, USM, în cadrul proiectului cu genericul ”Asistent de deputat”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?