Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Un fost procuror PCCOCS deține nejustificat în proprietate un apartament, un autoturism și numerar

27 iul. 2021,, 15:23   Societate
1832 0

Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare pe numele unui fost procuror, în care a fost constatată o diferență substanțială în mărime de peste 835 mii de lei. Cauza a fost transmisă instanței de judecată în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate.

Controlul a fost inițiat de ANI în anul 2019, în baza unor neclarități apărute în cadrul unor verificări ordinare a declarațiilor de avere ș interese personale.

Astfel, inspectorul de integritate a depistat că în anul 2016, raportul dintre veniturile familiei procurorului de aproximativ 123 mii de lei și costul apartamentului achitat în decembrie 2016 în mărime de 280 mii lei, însumat cu alimentările bancare de aproximativ 68 mii lei și susținut de celelalte cheltuieli ordinare estimate la peste 71 mii de lei, denotă prezența unei diferențe substanțiale în mărime de peste 296 mii de lei, care depășește de 2,9 ori plafonul stabilit prin lege și demonstrează caracterul nejustificat al cotei-valorice de 280 mii lei din apartamentul situat în mun. Chisinau, precum și caracterul nejustificat al numerarului de peste 16 mii de lei depuse în cont bancar.

În anul 2019, costul autoturismului de 534 115 lei însumat cu alimentările bancare efectuate în această perioadă de aproximativ 5 mii de lei generează prezența unei diferențe substanțiale în mărime de aproximativ 538 mii de lei, care depășește de 3,9 ori plafonul stabilit prin lege. Materialele acumulate în cadrul controlului demonstrează că autoturismul deținut în proprietate de familia procurorului și numerarul depus poartă un caracter nejustificat.

Inspectorul de integritate a constatat că subiectul supus controlului a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale prin neincludere, cu bună știință, în declarațiile de avere și interese personale depuse în perioada 2016-2019, a datelor despre venituri în mărime de 750 dolari SUA și 7 551 euro obținuți sub formă de transfer bancar și alimentare cont bancar, despre două case de locuit din mun. Chișinăudeținute în proprietate și despre autoturismul.


Subiectului supus controlului i s-a solicitat, în repetate rînduri, prezentarea punctului de vedere, însă acesta nu a beneficiat de drepturile sale și nu a prezentat explicații pe marginea bunurilor deținute în proprietate cu caracter nejustificat.

Dacă actul ANI va rămîne definitiv, subiectul nu va putea deține o funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani și va fi inclus în Registrul Interdicțiilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?