X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Un fost polițist de patrulare va ajunge pe banca acuzaților

21 apr. 2021,, 10:18   Societate
2620 0

Un subofițer superior din cadrul Direcției patrulare Centru a INSP al IGP al MAI va compărea pe banca acuzaților pentru ”încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul unei persoane, acțiuni săvîrșite în stare de ebrietate” și ”părăsirea locului accidentului rutier”.

Procuratura municipiului Chişinău, Oficiul Principal a finalizat urmărirea penală şi a trimis dosarul de învinuire a acestuia în judecată.

Tragicul accident s-a produs în seara de 13 ianuarie curent, pe strada Socoleni din capitală, cînd inculpatul a tamponat cu mașina o femeie care traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni. Imediat după impact polițistul a părăsit locul accidentului rutier fiind depistat, reținut și suspus examenului medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei. Rezultatele examinării au indicat că, în momentul accidentului, inculpatul avea în sînge o concentrație de alcool de 0,86 mg/l, ce corespunde gradului avansat de ebrietate.

Impactul s-a dovedit a fi fatal pentru victimă, aceasta decedînd în urma leziunilor incompatibile cu viața. Femeia avea 36 de ani și era mamă a patru copii minori.

Fiind audiat de procurori, inculpatul nu și-a recunoscut vina.


Deși procurorii au insistat la prelungirea arestului preventiv pe numele acestuia, magistrații i-au înlocuit măsura - în arest la domiciliu.

În prezent, acesta nu mai activează în organele afacerilor interne, fiind eliberat ca urmarea celor întîmplate, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă pînă la 10 ani închisoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?