X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

Avioanele din Belarus nu vor mai putea ateriza pe aeroporturile din UE

25 mai. 2021,, 15:45   Societate
2825 1

Avioanele din Belarus nu vor mai putea ateriza pe aeroporturile din Uniunea Europeană. Decizia a fost luată de liderii UE, ca măsură de sancţionare a Belarusului, căruia îi cer eliberarea imediată a activistului Roman Protasevici și a prietenei lui, arestați duminică în urma deturnării la Minsk, sub un fals pretext, a avionului în care călătoreau pe ruta Atena – Vilnius.

Potrivit unei declarații, adoptate luni seara, șefii de stat și de guvern din UE cer impunerea unor sancțiuni atît împotriva unor entități, cît și a unor persoane particulare din Belarus.

Ei mai cer eliberarea imediată a jurnalistului de opoziţie Roman Protasevici şi a partenerei sale. Liderii europeni au mai solicitat ca Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale să investigheze acest incident fără precedent şi inacceptabil. La fel, s-a cerut extinderea listei oficialilor şi a entităţilor din Belarus vizaţi de sancţiuni europene.

Mai mult, potrivit deciziei, avioanele companiilor din Belarus nu vor mai avea voie să zboare în spațiul aerian al Uniunii Europene și nici nu vor avea acces pe aeroporturile din UE. Nu se știe, deocamdată, dacă această decizie va afecta și cursele Chișinău-Minsk.

Purtătorul de cuvînt al Autorității Aeronautice Civile, Irina Bodolica, a spus că instituția a convocat într-o ședință companiile avia și le-a recomandat operatorilor naționali să efectueze o analiză a riscurilor cu privire la survolarea în continuare a spațiului aerian belarus.


„Suplimentar, Autoritatea a emis o circulară cu privire la desfășurarea repetată de către operatorii naționali a instruirii în partea ce ține de acțiunile personalului navigant în situații de criză”, a declarat Irina Bodolica.

Între timp, pe rețele de socializare a apărut un video înregistrat de jurnalistul belarus. Acesta susține că este tratat bine în închisoare, deși este vizibil rănit.

Roman Protasevici a fost arestat, duminică, după ce un avion de pe cursa Atena – Vilnius a fost forţat să aterizeze la Minsk. Activistul este fondator al unui canal de social media, una dintre principalele surse de știri despre reprimarea mișcării de protest față de regimul Lukașenko.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?